După ce şefii vechi ai PP DD BN au fost demişi în vara acestui an cu mare scandal, membrii PP DD şi-au ales în urmă cu câteva zile noua conducere. Preşedinte al organizaţiei judeţene a PP DD este Octavian Seicu iar vicepreşedinţi sunt Marius Cioancă şi Ioan Şeu.
Ştefan Todea a fost preşedinte al organizaţiei judeţene a PP DD încă de la înfiinţarea partidului la nivel de Bistriţa-Năsăud. Acesta a fost însă demis pentru că nu a respectat protocolul şi deciziile partidului. Schimbarea din funcţie a lui Todea a avut loc imediat după alegerile locale şi s-a iscat un mare scandal în jurul acestui subiect pentru că Todea nu s-a lăsat convins prea uşor să plece.
Interimatul a fost asigurat încă de pe atunci de Constantina Haţegan, secretarul executiv al PP DD, venit tocmai de la Bucureşti pentru a pune capăt problemelor de la Bistriţa.
În urmă cu câteva zile membrii PP DD şi-au ales noua conducere a partidului. Preşedinte al organizaţiei judeţene a PP DD va fi Octavian Seicu iar vicepreşedinţi vor fi Marius Cioancă şi Ioan Şeu.
''Luând în considerare acest ''triumvirat'' de oameni capabili nu putem decât să ne bucurăm că vom avea parte de o campanie în care se vor sustine sub sigla PP DD idei inteligente şi proiecte viabile, în folosul bistriţenilor, şi nu doar promisiuni deşarte'', se arată într-un comunicat remis presei de către PP DD.