În anul 1970 Bistriţa a fost lovită de una dintre cele mai mari viituri. „Precipitaţiile medii din perioada ianuarie-aprilie 1970, au depăşit 93 ş/m2, iar pătura de zăpadă formată la 1 mai în munţi, la peste 1000 m altitudine, s-a topit toată în perioada 5-13 mai. Ploile abundente au culminat în zilele de 12-13 mai, când în decurs de 2 zile s-au înregistrat ploi de 80-180 mm.”

Elevii au ajutat la degajarea zonelor sinistrate, prestând mai multe zile de muncă voluntară în folosul comunităţii. Deşi contextul nu era favorabil, în anul 1970 s-a realizat încălzirea centrală pe motorină a şcolii. Cel care a avut iniţiativa a fost domnul director David Gălăţeanu: „el s-a dus la Cluj şi a adus aprobări, bani şi s-a apucat de lucru, la calorifere, la subsol, s-a făcut punctul termic care funcţiona cu motorină atunci” mărturiseşte Veturia Rauca, administratorul patrimoniu al şcolii. A fost una dintre primele centrale pe motorină din oraş.

O altă realizare, tot din anul 70 a fost amenajarea curţii liceului cu zgură roşie adusă de la Romuli.

În 1971 “Liceul nr. 2” reprimeşte, după 31 de ani, numele de „Andrei Mureşanu”, devenit în 1978 Liceul industrial „Andrei Mureşanu” Bistriţa.

Din cauză că numărul elevilor era într-o continuă ascensiune s-a hotărât construirea unui internat. Cu ajutorul elevilor, supravegheaţi de către profesori, s-a realizat construcţia. Băieţii trebuia să care cu tărgi sau roabe materialele de la maşini la locul unde se construia clădirea, iar fetele se ocupau de curăţenia interiorului şi exteriorului construcţiei. Construcţia internatului a început în 1975 şi la 01 octombrie 1976, a fost dat spre utilizare având capacitatea de a găzdui 216 elevi - fiecare cameră având câte 8 locuri - şi o cantină.

În 1974 s-a mai realizat şi schiţa actualei “Săli mari“ de sport dar nu a fost concretizat nimic, urmând ca abia în 1975 să înceapă construirea acesteia. Aceasta s-a construit deoarece oraşul avea puţine săli de sport. “Prima dată au avut şcoala sportivă, în parc, unde era sala liceului Rebreanu” îşi aminteşte un fost profesor.

În anul 1978 directorul se mută din incinta şcolii, desfiinţându-se apartamentul acestuia. „Domnul Gălăţan avusese locuinţa în incinta liceului, dormitorul înspre bulevard, bucătăria spre curtea liceului şi funcţionase ca un adevărat observator. Intrarea era pe sub poartă dar dânsul trăia tot timpul în şcoală, era tot timpul în pulsul şcolii, îl simţea tot timpul, el nu ieşea din viaţa şcolii, deci şcoala făcea parte din viaţa cotidiană a lui”.

Transformările anilor 70 aveau să fie începutul altor transformări pe care avea să le suporte instituţia care astăzi poartă numele de Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”.

Daiana Natalia Cojoc,

Reporter la ziarul CNAMonline

Sursa: mărturiile foştilor elevi şi profesori: Ioan Lumperdean, Veturia Rauca, Dumitru Neagoş

http://www.scritube.com/geografie/turism/LUCRARE-DE-DIPLOMA-GEOGRAFIA-T132911224.php