Dacă doamna e bătrână și singură… Dacă… Cel mai ușor lucru e să fii acuzat că ai furat ceva din casa femeii. Angajată nu erai, deci ce puteai dovedi?

Lili își dă seama de asta. Repede. Sună la ușa vecinei.

-Doamnă, am fost dată afară din casă. Ce să fac?

-Vin imediat! Așteaptă!

Vine și o întreabă direct, pe bătrână:

-Vrei să plece, Lili?

-Da!

-Esti sigură de asta? Te vei descurca?

-Da! Afară! Nu o mai vreau!

-Atunci, te rog să o plătești! A început luna la tine. Celelalte două săptămâni îi sunt plătite. Știu. Mai ai doar patru zile…

-Păi, trebuie să-i dau…500 euro.

-Cum? Cum să-mi dați atâția bani? De ce? E prea mult! E plata pentru o lună întreagă, aproape! Nu vreau să mă acuze cineva că v-am luat banii!

-Cine să te acuze, Lili? întreabă vecina. De ce? Tu trebuie să-ți cauți alt serviciu. Ai nevoie de bani, pentru copiii și mama ta! Primește, atât cât ți se oferă! 

-Te rog să scrii aici, tu, cu mâna ta! îi spune bătrânei. Ai făcut bine calculul?

-Da!

-Atunci, scrie aici și semnează. O să îi arătăm hărtia băiatului d-tale!

-Acum, vă rog să stați să-mi fac bagajul!, spune Lili. Nu durează! Nu iau decât ce-mi aparține. Atât! N-am nevoie de nimic mai mult! Nici nu știu unde să mă duc și ce să fac!

Lili începe să pună hainele în geamantane. Unul e mare, altul e mai mic. Așa și venise.

Deoadată, pe când scotea hainele din dulapul ocupat jumătate de bătrână, dintre hainele ei, cade pe covor o legătură de bani, legați cu elastic subțire.

-Bani? De unde? Nu sunt ai mei! Nici nu-i ating! 

Vecina îi ridică și îi numără. Sunt mulți. Foarte mulți.

Sunt banii bătrânei, puși între hainele Lilianei, în dulapul ei.

-A, de aceea mi-ai ocupat dulapul? Să mă încerci! Să-mi verifici lăcomia? Ai crezut că sunt o hoață? Ce ai crezut? Dacă nu o chemam pe vecina, să vadă ce iau din dulap, m-ai fi acuzat de furt? Cum ai putut? Nu ți-am dovedit, de atâtea ori, că n-am nevoie de nimic de la tine? Și, de ce mă trimiteai de acasă? Să-ți fac cumpărături? Să vezi dacă-ți aduc corect, restul? Iar, în timpul acesta, să ai răgaz să-mi cotrobăiești prin lucruri? Acum, că  am înțeles cine ești și să insiști să rămân, nu mai vreau! Descurcă-te singură! Să vedem cine o să te suporte și… pentru cât?

Îi întinde apoi telefonul, vecinei.

-Luați-l și dăruiți-l celei care va urma după mine. Poate ea o să fie mai norocoasă! Să-l dai domnilor! Eu nu am nevoie de el! Puteau măcar să-mi răspundă, de câte ori i-am sunat cu câte o problemă. Probabil, acesta era și semnul că  lucrurile se lămureau… într-un fel. De ce nu m-au prevenit despre starea bătrânei? Eram om, înainte de toate! Cum era să dorm pe balcon? Puteam să pățesc mult mai rău! Nu se poate!

 Vă mulțumesc d-voastră, vecină, pentru omenie! M-ați ajutat, de atâtea ori!

O să-mi caut un alt serviciu și o să-mi câștig pâinea, muncind cinstit! Pentru asta am venit! La revedere!

Vecina îi înțelegea supărarea Lilianei. Cum s-o ajute? Cum s-o primească la ea? Femeia trebuia plătită. Avea nevoie de un serviciu.

Niciodată, Liliana nu s-a gândit la următorul pas. Niciodată! Ce să facă?

Își amintește de Bety. Cu geamantanele în mână, merge la ea, sună la ușă și aceasta coboară. Se întâlnesc jos, în fața blocului.

-Te-au dat afară, nu? Bănuiam eu! Am știut repede că ești româncă și am înțeles că și ție ți se întâmplă ceea ce li s–a întâmplat și altora înaintea ta! Și altele au dormit pe balcon. Și altele au fost date afară din casă. Nu ești prima.

-Bine, bine, dar, încotro s-o apuc? Ce să fac, Bety? Am rămas în stradă! Învață-mă!

-Te duci în stația de autobuz. Îți cumperi bilet, urci și te duci până în orășelul X. Nu te oprești la Vera, care știi unde stă! Nu. Acolo n-ai ce căuta! Te duci acolo unde-ți spun eu și cauți persoana cu nume Y. Îți dau și un număr de telefon.

Ai grijă, să nu vorbești cu nimeni! Nici în stația de autobuz, nicăieri. Auzindu-te cineva vorbind românește și plângându-te, poate să creadă că totuși, ai ceva bani la tine. Ai grijă! Apoi, mai sunt și alte capcane. Du-te, liniștită, acolo! Dar, nu face altfel!

Lili pleacă. Urcă în autobuz. Lângă ea, o altă femeie, ca și ea. Româncă.

-Și tu ai fost dată afară, din serviciu? Și eu! Mi-am dat seama, ușor…

-Unde te duci?

-La un centru… nu știu cum îi zice. Uite, adresa!

-E aceeași cu cea la care mă duc și eu. Altă soluție nu e, decât centrul.

Liliana nu pomenește nimic de bani. Așa o învățase Bety.

Cu greu, cele două ajung la adresa scrisă pe bilet. Se pare că e singura soluție și o alta, mai bună, nu exista!

Ajung. Un gard înalt, zidit și o poartă mare, gri. Sună la sonerie. Era poarta unei bisericuțe, sub îngrijirea căreia stăteau atâtea persone! Foarte multe! Prea multe! Fără loc de muncă, alungate, fără bani și  care vorbeau mai mult în șoaptă, pentru a nu deranja cu zgomotul lor… autoritățile.

Rugăciunile lor de fiecare zi se refereau la familia rămasă acasă și la speranța găsirii unui serviciu.

De acesta depindeau și ele și ei, de cele mai multe ori. Șansele diferă și sunt puține. Condițiile, aproape inexistente. Ce era sigur? Acoperișul ce-l aveau deasupra capului și siguranța însoțită de liniștea rugăciunii. Iar la amiază, o farfurie de mâncare caldă.

Toate celelalte erau… la comun, precum erau fețele triste, privirile  pierdute și dezamăgirea de pe chipul lor.

Un bătrânel slab, îmbrăcat într-o pelerină neagră, cu glugă, le deschide poarta. Liliana îi întinde biletul.

-M-a trimis Bety. Mi-a spus să vorbesc cu dumneavoastră și să vă cer ajutorul.  

-Bine. Intrați! Imediat o să se servească masa. O să primiți și dumnevoastră o farfurie de mâncare caldă. Dormitoarele sunt doar două, dar în ele stau câteva zeci de femei. Sunt multe și nu știm cât va dura până își vor găsi ceva de lucru. Asta e! Dacă… Dacă rămâneți la noi, nu se plătește decât foarte puțin.Trebuie doar să vă acomodați cu condițiile  de aici…

Călugărul înțelegea foarte bine românește. Vorbea mai bine decât alții.

Apoi pleacă. Liliana iese după dânsul.

-Bety mi-a spus să vă rog să-mi dați un sfat. Vă rog să mă ajutați! Călugărul o privește. O măsoară de sus în jos. Îi analizează atent ținuta. Da, Lili pare a fi o femeie serioasă…

-Auzi, du-te și vezi ce-i aici! Poate o să-ți convină! Numai că șansele să mai pleci apoi, sunt foarte mici. Iar dacă pleci, salariul tău va fi doar jumătate din cât ai primit până acum. Poate, mai mic. N-ai cum să înțelegi acum! Intră, privește și taci. Întoarce-te apoi și spune-mi ce ai hotărât!

Liliana vede și se lămurește repede. Se întoarce la călugăr. 

-Sfatul meu este următorul: pentru că ai ceva bani, ia-ți o gazdă în oraș, câteva zile. Nu știu cât. Vezi, ele nu au bani nici pentru mâncare și nici pentru drum. Cei de afară știu asta.

Preotul îi dă un număr de telefon. 

-Stai și aștepți! Te sun eu. Vor veni aici cei care vor vrea să angajeze îngrijitoare  pentru copii sau bătrâni. Poate eu, poate altcineva…  te vom suna. Oricum, vei avea alt preț! Ești altă marfă!

 Ele nu mai pot negocia. Trebuie să accepte orice și oricât! Dacă li se oferă…

Imaginea ta contează și condițiile pe care o să le pui, de la început! Tu! Apoi, trebuie să nu cedezi! Totul e marfă și totul se cumpără. Contează doar felul în care negociezi!

Dacă ocupi raftul din față, înseamnă că ai valoare și vei avea toate șansele să fii descoperit. Altfel…

În viață nu numai șansele contează! Să nu uiți asta, Lili! 

Foto: Maieru Ca Altădată