Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  89 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEŞTI DIN SAT: Rechinul

23/04/2017 12:23:08 Nadia URIAN  
Macovei era mic și îndesat, cu ochi căprui, dinți albi și fața rotundă. Pe obraji avea pictați doi bujori mari. Zâmbetul făcea parte din chipul lui, fără să se silească să-l arate. Nimeni nu-l vedea vreodată supărat. Nu-și amintește…

Venea de departe. Era încălțat cu opinci, cu cușmă groasă pe cap, iarna și ceptar peste bluza de lână aspră, groasă. De la școală, mai absenta câteodată, că stătea acasă să-și îngrijească frații mai mici sau să pască turma de oi. Când ajungea în poarta școlii, purta mereu la el o botă groasă. Nimeni nu-l întreba de ce. Cobora coasta, trecea puntea peste apă, străbătea  ulițele lungi și sosea voios, la școală. Era silitor la învățătură, atât cât putea.

 Cel mai mult însă, îi plăceau poveștile strecurate cu tâlc, în lecții… Mai ales cele despre animale.

 Iar povestea cu rechinul ar fi ascultat-o zilnic. Simțea ceva, ceva minunat, ceva care îi mângâia sufletul…

- Auziți, tovarășa profesoară, vă rog, nu ne mai citiți povestea cu rechinul, la sfârșitul orei? Vă rooog!

Profesoara îl privește cu drag. Mai devreme l-a văzut sosind la școală, înghețat aproape, roșu la față, cu sprâncenele încărcate de promoroacă, cu gheață și zăpadă pe haine. Își sufla în palme, încălzindu-le. Pe opinci, obiele și cioarecii de lână, zăpada stătea agățată bine… 

- Da. Bine, Macovei! La sfârșitul orei. 

În clasă, cald și liniște. O liniște de mormânt. Cu toții iubeau atât de mult momentul! Tovarășa știa să le găsească povestioarele! Tovarășa știa să le aleagă! 

Începea să citească, cu glasu-i cald :

„Vaporul aruncase ancora pe coasta Africii. Ziua era frumoasă. O boare răcoritoare venea dinspre mare. Dar, mai târziu, vremea se schimbă. O zăpușeală arzătoare sufla înspre pustiul  Saharei, ca dintr-un cuptor.

Înainte de scăpătatul soarelui, căpitanul se urcă pe punte și porunci oamenilor echipajului să se scalde. Îndată, marinarii coborâră un cort, îl legară de corabie și-l prefăcură în cabină de baie.

Erau cu ei și doi băiețandri. Săriră–n apă, ei cei dintâi, dar neavând loc să zburde-n cușca asta de pânză, o porniră în larg și se luară la întrecere.

Amândoi se zbenguiau ca două șopârle și înotau de zor spre locul unde se vedea, ieșind din apă, capătul de sus al ancorei.

Unul dintre ei își întrecuse tovarășul, dar curând, celălalt i-o luă înainte. Tatăl acestuia, un vechi militar artilerist era pe punte. Și-i creștea inima privind la feciorul său! Părând că acesta începe s-o lase mai moale, taică- său îl încuraja cu strigăte:

- Ține-te bine! Nu te lăsa întrecut! Încă puțin! Cu inimă!

Deodată, pe punte, cineva strigă:

- Un rechin!

Și toți zăriră pe apă spinarea monstrului. Înota drept spre copii.

- Înapoi! Înapoi! Veniți degrabă înapoi! Un rechin! strigă artileristul.

Dar nu-l auzeau, pesemne: făceau haz, zburdau, înotau înainte și râdeau tot mai tare. Artileristul, alb ca varul, împietrit locului, nu părăsea copiii din ochi.

Marinarii desprinseră-n grabă o barcă de salvare în care se aruncară și vâslind să-și frângă aproape, lopețile, zburară-ntr- ajutorul copiilor. Dar, mai aveau până la dânșii o bucată bună, pe când rechinul era numai la vreo douăzeci de metri depărtare de micii înotători.

Aceștia nu văzuseră nici n-auziseră nimic. Dar deodată, unul dintre ei se-ntoarse. Au auzit un țipăt de spaimă, apoi se aruncară-n două lături. Țipătul acesta cutremurător, trezi pe artilerist din uluială. El sări de-și luă pușca, încărcă, duse la ochi, țintind printre cei doi copii și ridică cocoșul. Toți rămaseră înmărmuriți de groază, așteptând ce o să se întâmple. Descărcătura răsună și cu toții îl văzură pe artilerist căzând jos, lângă pușca lui, ascunzându-și fața în mâini.

Timp de o clipă, fumul îi împiedică să vadă ce se întâmplase cu copiii și rechinul. Dar când fumul se risipi, auziră ridicându-se un murmur slab, care se schimbă-n dată într-un strigăt de bucurie al tuturor.

Bătrânul artilerist își descoperi atunci fața, se ridică și privi marea. Pântecele galben al rechinului plutea, bătut de talazuri și o clipă mai târziu, barca înapoia pe cei doi copii teferi, pe bordul vaporului.

În timp ce tovarășa profesoară termină de citit povestea, un bubuit înfundat se auzi în sala de clasă. Toată lumea sări speriată, căutand să înțeleagă ce s-a întâmplat.

- Ce e? Ce s-a întâmplat?

Profesoarei i se stinsese glasul. Nu-l mai avea.

Macovei adormise ascultând povestea, rezemat cu spatele de bancă. De băncile acelea înalte, cu pupitru lung, în care elevii stâteau, câte doi.

Căldura din sală și povestea dragă lui, îl înmuiară după atâta drum și-l făcură să cadă, ca un butuc, de la o înălțime care nu-i provocă însă, mare durere. Mai degrabă… rușine.

- Și, copilul a pățit ceva? întreabă el, speriat, nu de căzătură, ci de întâmplarea cu rechinul. 

Se ridică de jos, ajutat de colegii de aproape.

Niciunul n-ar fi îndrăznit să zâmbească! Niciunul! Îl îndrăgeau și-l prețuiau pe Macovei. 

Pentru curajul, pentru sufletul său bun și pentru… zâmbetul ce-l purta pe chip, în fiecare clipă. Adus de departe, de peste apă, din vârful dealului… Zilnic!

vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro