Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  66 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEȘTI DIN SAT: Răsplata

21/01/2018 15:36:49 Nadia URIAN  
Și fetița cădea obosită, seara, supărată în fiecare zi, că i se termină libertatea și că în curând încep grijile învățatului… Cu toții vedeau asta și o admirau, pentru că fetița nu refuza, nu întoarcea vorba, nu se plângea, deși era mai mică decât băieții și îi era greu.

Ocolind clădirea lungă, numită Cămin, pe cărarea îngustă urcai niste trepte de piatră, late, ca să ajungi sus, pe dâmb, la căsuța veche și singură. Doar copacii și tufele, unele crescute sălbatic, împrejmuiau terenul, protejând-o, parcă. Oamenii satului îi ziceau Dâmb.

Acolo străjuia căsuța cu târnaț lung, acoperită cu draniță, cu pereții văruiți cu alb și dinafară și înăuntru. Simțeai contrastul dintre maroul închis al bârnelor din tavan, al lemnului mobilei vechi, încărcate cu cărți și dosare, cu albul pereților, al mirosului de închis, cu cel al aerului proaspăt ce năvălea prin ușa deschisă, atunci când gazda - preotul satului - venea și deschidea, să caute ceva prin dosarele din camera dinainte, pe care o ținea încuiată.

Împreună cu familia s-a mutat de câțiva ani în casa cea nouă, din Luncă, de aceea, le-a putut da în chirie pe cele două, rămase goale. Pentru ei, cei trei copii ai familiei chiriașe, totul părea o poveste. Abia așteptau să vină gazda până aici, preotul, ca ei să poată privi fascinați, vârându-și năsucurile prin crăpătura ușii întredeschise.

Iar preotul venea totdeauna îmbrăcat în haina de preot, lungă, neagră. Chiar și în zile de lucru. Îl vedeau de departe, urcând dealul, grăbit. Slab, bătrân, cu barba lungă, înalt, iute și rapid în gesturi.

Copiii erau atât de fericiți de tot ce au găsit aici! De liniște, de lărgușul locului neîngrădit, de prieteniile legate, de jocurile care nu se încheiau decât pe înserate, de coasta plină de frăguțe, pe care le culegeau, de apa ce șiroia în vale, de moara de sub coastă, de școală, de colegi și mai ales de grija pe care le-o purtau părinții.

Dacă iarna îngheța aproape și apa din fântână și țurturii atârnau de buza ei și cărarea înghețată te ducea înapoi, nu înainte, vara, copiii se jucau printre rădăcinile fagilor din coastă, ieșite la suprafața pământului. Toamna începeau să-și dorească să înceapă școala, cât mai repede. Nu, nu neaparat de dragul cărților… Nu!

Mult așteptau și primăvara, atunci când ușa beciului casei, adânc săpat în pământ, se deschidea de sub lacătul stăpânului, iar mirosul aromat al merelor ținute în el se răspândea și-i atrăgea, de departe. Abia atunci începea adevărata fericire! Și ea avea un alt gust! Unul aromat și bun…

Preotul avea suflet bun și-i chema la el, să le dea. De aceea, îl așteptau. Spre sfârșitul verii, când cucuruzii începeau să se coacă, iar fânul era adunat în clăi înalte, părintele își aducea din Luncă vacile să le pască împrejurul casei vechi, unde iarba era multă și grasă, gardurile lipseau și ele pășteau în voie.

Nu erau din acelea hămesite! Se vedea asta după cum arătau. Curate, îngrijite, țesălate și mai ales… buiece.

Legate de pociumb? Cine le-a ținut, vreodată? Le îngrijea Pompei și copiii chiriașului, dar nu bucuroși că trebuiau să își oprescă joaca și să se lege ei de pociumbul grijii, purtând în mână o jordiță lungă, dar și îngrijorarea ca văcuțele vor începe să bâzâie, cu coada pe spinare și să calce mălaiele oamenilor, făcând pagube în locurile neîngrădite.

Cine să asculte chemarea copiilor? Pe cine să audă Joiana? Dar Floricuța? Habar n-aveau ele!

- Îs buiece vacile, măi Vasâle! îi spunea băiatul cel mare, prietenului și colegului de clasă, care se făcea nevăzut, de dimineață. Eu unul, nu le mai grijesc! Îmi iese sufletul fugind după ele. Abde le-am întors, acum le-am adus de pe locurile oamenilor. Prăpăd o făcut! Iară mă sfădesc acasă! S-a supăra el, părintele, da, nu mai pot! Nu….!

Și Nu a fost! Nu - sfoară, nu - pociumb, nu… păstor!

- Mai grijiți-le, mă, copii!, le spunea mama lor. Azi, mâine, începeți școala și apoi, nu mai aveți cum! N-are cine…! Nu vedeți? Doară cum vă jucați acolo, puteți să mai aruncați câte un ochi și după ele..!

Și iar se mai călcau copiii pe suflet, o zi, două… Nu grija vacilor, cât sfârșitul zilelor de vacanță, li se părea mai grea… Până în acea zi, când fratele mai mare hotărî:

- Eu unul, nu mai grijesc de ele! Iară o bâzâit, m-o fugărit, o rupt mălaiele… Gata! Tăăăți m-o sfădit!

Și gata a fost! Numai că, văcuțele erau aduse de la prima oră a zilei de Pompei, băiatul vecinei, când copiii încă mai dormeau și auzeau, ca prin vis, clopotul de la gâtul vacilor.

- Iarăăă? întrebau copiii. Oh…!

Și deschideau câte un ochi, apoi se întorceau pe partea cealaltă, în pat. Nu le venea să se ridice… Știau că Pompei se face nevăzut, repede. Unde? Cine știa? Cum să-i spui gazdei tale că îl refuzi, că nu-i întorci serviciul, pe care nu oricine ți-l face, într-un sat de munte, unde casele aveau atâtea camere, cât să încapă în ele doar familia, care statea în toate, că nu era risipă de spațiu și nici de lemne, mai ales pe vreme de iarnă.

Așa că, cea care a rămas să pască văcuțele care o împingeau ușor, cu coarnele, când nu voiau să o asculte, a fost Irina, fetița cea mica… nici ea stăpână pe boticuță sau pe animale.

- Muuuu! făcea Joiana, privind după fetiță, dacă aceasta rămânea în urmă. O aștepta…

Ce sa facă, Irina? S-ar fi jucat și ea, fără grijă, ar fi sărit și ea peste observațiile păgubiților și supărărilor vecinilor.

- Da' ce păzesc copiii, doamnă? Vacile aestea, tăt ne strâcă locu'. Spuneți-i lu' popa să le lege!

Și fetița cădea obosită, seara, supărată în fiecare zi, că i se termină libertatea și că în curând încep grijile învățatului…

Cu toții vedeau asta și o admirau, pentru că fetița nu refuza, nu întoarcea vorba, nu se plângea, deși era mai mică decât băieții și îi era greu. După mai bine de o săptămână, într-o seară, pe când părintele vine ca să-și ducă vacile acasă, în vale, se întoarce și îi spune fetiței, în grabă:

- Mâine, duminică, să vii până la noi, Irina. După biserică. Văd că îți place să mergi și la biserică, la slujbă. Doamna preoteasă te așteaptă să vii, până la noi acasă. Vrea ceva cu tine. Să nu uiți!

Câtă nerăbdare, pe fetiță! Oare pentru ce o cheamă doamna? Oare cum arată casa cea nouă a părintelui? Abia a zărit-o, cândva, de după poarta mare, din drum. Oare pentru ce o cheamă? Cu această întrebare în gând, străbate târnațul cel mare al casei. Nu era îngust și nu scârțăia, sub picioare…

Era zidit și tencuit, nu avea scânduri vechi și stâlpi din lemn… Treptele nu erau niște pietre late, mari, camerele erau încăpătoare, mobilate, cu ferestre mari, cu tavanul înalt. O sobă mai mică decât ploatul zidit și uns cu lut, văruit cu var, cu cuptor și loc de dormit, deasupra, încălzea camera. Era altceva decât văzuse fetița până atunci.

Bate la ușă, intră sfioasă, o salută pe doamna preoteasă și pe fata acesteia, doamna venită de la oraș, de departe.

- Intră, fetițo! Intră! Cum te cheamă? Irina? A, da, Irina! Uite, Irina, domnul părinte mi-a spus cât de harnică și de cuminte ai fost tu în vacanța asta și câtă grijă ai avut de Joiana și Florica. Că le-ai păscut și că în ultimul timp ai fost cam singură. Numai tu ai vrut să le îngrijești… deși nu ți-a fost ușor! Știm că Pompei fuge și le lasă… I-am povestit doamnei profesoare, fetei mele, și ea ți-a adus un cadou, de la oraș. Uite, deschide-l!

Pe masă era o cutie pătrată, împachetată, legată cu o sforicică frumoasă. Doamna o ajută pe fetiță să o deschidă. Deodată, chipul fetei se luminează, iar bucuria o face să exclame:

- O rochițăăă!

Era o rochiță roșie, cu volane și fundiță, așa cum aceasta nu mai văzuse niciunde, până atunci. N-avea unde. Rămase fără glas. Bucuria îi topise cuvintele și i le înnodă în gât.

- O meriți! Ai fost mai harnică, decât toți! Doar tu…

- Vă mulțumesc! Dar, să știți că și frații mei au fost harnici, dar ei au avut de învățat, mai mult. Sunt mai mari…!

- Știm Irina! Și, mai ales, apreciem faptul că îți aperi frățiorii. Ești o fetiță cuminte! Iar răsplata este una pe care o meriți!

Foto @ Maieru de altădată

2302 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2022 Bistrițeanul.ro