Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  14 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEȘTI DIN SAT: Puiul

07/05/2017 11:49:21 Nadia URIAN  
Din susul uliței, sosește cu greu badea Dumitru. Stă la câteva case mai la deal, dar i-a trebuit mult timp ca să ajungă în cârjă, până la băncuța din dreptul casei verișoarei lui, Aurica. Mai merge, mai stă, mai sulfă… greu. Obosește… Anii i-s mulți și grei!

Acolo, în uliță, duminica ori în zilele de sărbătoare, vara sau toamna, până da frigul, după slujba din biserică, femeile ies pe bancă, în povești.

- Ne-am urât de atâta stat în casă! Mai ieșim afară!

- Doamne, tu femei bune și de omenie! Ia câte ciori! Negru-i ceriu de ele! Pe alte timpuri, nu vedeai atâtea! Și, cine le împușca, pe-atunci?

Îi drept că și ele-s lăsate de D-zeu Sfântul!

Auzi, eram băietan, așa, de vreo șase-șapte anișori… - își începe povestea Badea Dumitru. Știu că umblam îmbrăcați într-o cămășucă lungă, de cânepă, țăsută de mama, în teară, până la genunci, desculți și nu ne strângea nime de prin tăți pomii. Mâncam corobețe, de când prindeau a se face, cătam cuiburi de păsări, ouă, câte și mai câte… Ce nu ne trecea prin minte!

Eram mulți și făceam și bugăte rele… Da… șî bune!

 Ia ce s-o  gândit groful ce stătea aici, în mijlocul satului! Domnu', așa-i zâceam. Cine mai era domn, în sat, pe-atunci?

Venea Domnu' și ne dădea bani pentru fiecare ou de cioară pe care îl coboram din cuib. Ori le aruncam, numărate, de prin castanii de aici, din  împrejurul grădinilor lui. Erau mulți! 

Doamne, cât erau de înalți! Noi ne suiem bucuroși, că primeam bani. Cine vedea banii pe vremea aceea?

Frică, de unde? Ne era capul mai sus decât vârful crengilor, da' noi ne suiam ușor, ca veverițele!

- Și, nu vă temeați să vă urcați sus? Puteați pica…

- Oricum, tăt' ne suiem noi! Prin tăți pomii ne suiem. Da, ia ce-am făcut odată! M-am dus la pădure șî am găsât un  cuib de uliu, cu puiu' în el… Uliu nu-și face cuibul tare în vârf, ca alte păsări. L-am luat și l-am dus acasă.

- Cum, bade Dumitre? Pui de uliu? Cum să-l duci acasă, între găini?

- Ba da, așa am făcut! Mintiucă de copil! Copil bun la suflet! Atâta mi s-o părut de frumooos uliul! Mai frumos ca tăte păsările pe care le-am văzut până atunci! Hotărât, l-am luat și l-am dus acasă. Da, unde să-l ascund? Nu, nu-l sui în pod, ca în povestea de la școală, că-l ascund în niște lădoaie mari, îndosâte, în spatele șurii. Cum să afle mama ce-mi trece mie prin cap? Să-i spun, nici vorbă!

Da' ce să-i dau eu de mâncare? Mai furam din casă, mai ciordeam din mâncarea găinilor… Mai ceream câte ceva resturi de la cine auzeam că mai taie câte-o oaie… resturi, numa bune de aruncat la… ulii. Cum tăia mama câte-o găină, cum furam labele șî resturile șî i le dădeam puiului. Șî din mâncarea mea îi faceam parte. Atâta îmi era de drag! Numai că puiu s–a făcut uliu. Mare! Fain! Mă cunoștea, după cum pășeam prin ocol. Și, dacă îl fluieram, numa ce-mi răspundea, în felul lui, ca un plânset de copil, un suspin cu piuituri, cumva… Era puiul meu!

O crescut repede, că nu mai încăpea în cușcă! Și, dacă își întindea aripile, nu îl mai cuprindeam cu brațele. Cum să-l mai țâu în cușcă? Doamne ferește, să afle mama sau tata! Apoi să vezi!  

Știu că l-am scăpat, o dată, între găini. Nu știu cum… Și, teapa-teapa, ca un rățoi, pășea printre ele, uitandu-se mirat, de ce se spărie, că săreau pe tăte gardurile. De unde să știe el că-s bune de mâncat? Doară, îl îndopam, cât era ziua de mare! Nu era flămând. Noroc, că mama era plecată de acasă!

Săraca mama! La găini nu le dam de mâncare, da' la uliu, da!

Până într-o zi, când, înspre primăvară, mă hotărăsc să-l duc la pădure. Să-l las să plece! Să-l las slobod! Aripile și le desfacea, tot mereu, a zbor. Nu mai încapea nici în cușcă. Trebuia să-l las. Să-l las slobod!

Când mă auza că trec pe-acolo, începea să se zbată și să-și înceapă plânsetul.

Nu vă spun, ce aș și pățât, dacă ar și aflat mama! Numa' câtă mâncare am furat eu din casă! Șî mâncarea me, tot lui  i-o dădeam! Atâta-mi era de drag! Și-l vedeam frumooos! Mai frumos ca orice altă pasăre!

L-am luat și l-am dus la pădure. Doamne, câtă jale era în sufletul meu! Ca după un om, așa de rău îmi părea! Știam că  l-am crescut de mic, că nu făcea rău la nime. Se uita la mine atâta de blând!!! Mă cunoștea, mă sâmță, după pasul ce-l pășeam… Cum să-l las? Să-l las de cătră mine?

Atâta minte aveam atunci! Minte de copil!

Hotărât, îl iau și îl duc. Să-i dau libertatea. Mă duc înspre pădure. Aveam cu mine câinele. Și el îl cunoștea!

 L-am lăsat jos, dintr-o cutie de scândurele. Până acolo l-am mai cărat. Nu era ușor! În brațe… Cu câtă putere mai aveam! Mă uit la el. El, la mine. Nu știa ce să facă. Nu pricepea!

- Hai, pleacă! Du-te! Zboară, liber!

A vrut să zboare, da' n-o plecat din prima. Nu, o mai stat. Apoi, s-o așăzat din zbor pe o creangă. Eu m-am uitat lung, la el.

- Hai, du-te! Ești liber! Ce-ți lipsește? Hââââcia!

Apoi o zburat. De tăt. S-o dus.

N-am putut să mă uit după el. Ochii-mi erau plini de lacrimi. Uliu! Uliu meu!

Poate vine înapoi! Poate mă așteaptă!

În fiecare zi, după aceea, mergeam până la marginea pădurii. Îl așteptam să se întoarcă.

Vedeam unul, că vine, zboară, până aproape. Mă bucuram. Nu, nu era el! Vedeam altul. Da, al meu nu… nu vine. Al meu era cel mai frumos uliu! Frumooos!

Ce cioc! Ce gheare! Ce ochi! Dar fața? O față frumoasă…!

Și știa să-mi răspundă când fluireram. Plăngea ori râdea? Cine pricepea?

Acum, dacă s-ar și întors, nu mi-ar mai fi păsat de mama și de pedepsele ei! Ce fericit aș fi fost! Eram în stare să- mi dau tăți banii câștigați de la Domnu', numa să-mi vină înapoi puiul. Puiul care acuma era uliu. Cum să-l pot țâne între găini, în ocol!

Numa' că, acum aș și avut de ales: ori uliu, ori găinile!

- Mă, Dumitre, da' nu te-ai gândit?! De mâncat, ce-ai și mâncat? Ouă de uli? Carne de uli? - întreabă Aurica.

- Da' de unde? Ș-apoi, știți, tu femei, nice carne de găină nu știu câtă am mai mâncat, de aici încolo, că o început să vină iară ulii și să le care, pe rând. Pe rând…

Până am avut uliu în ocol, alții, de neam cu el, nu s-o arătat prin împrejur! L-o sâmțăt. I-o sâmțât mirosul!

După ce nu o mai fost, apoi să vezi! Se roteau deasupra grădinii noastre șî, mereu-mereu, numa ne trezeam fără câte o găină, un cocoș… Câte ne-o rămas, nu mă întreba!

Ulii știau de frica stăpânului de același neam cu ei și nu îndrăzneau să vină aproape… Îl sâmțău.

Așa-i șî cu oamenii, Aurică. M-am lămurit!

FOTO: Facebook - Maieru ca altădată 

6701 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro