Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  72 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEȘTI DIN SAT: Nioka?

01/01/2018 15:23:37 Nadia URIAN  
Doamna învățătoare începe să citească. Nu e prima oară când elevii o ascultă. E povestea fetiței cu pielea neagră, care trăia pe plantații, acolo unde tatăl și frații ei munceau ca sclavi și unde tatăl ei cade istovit, de pe picioare. Este biciuit cu cruzime, de către paznici și moare apoi. Din acest motiv, frații ei fug în jungla din apropiere și.

În clasă, liniște deplină. De dincolo de ușă, ai fi crezut că nu e nimeni. Poți să auzi musca zumzăind în zborul ei. În bănci, toți elevii o așteaptă pe doamna învățătoare, în liniște.

- Ce surpriză, copii! Oare… e ceea ce eu bănuiesc?, întreabă doamna învățătoare.

- Da, doamna învățătoare, ne mai citiți povestea cu Nioka? Vă rugăăăm…!

Doamna învățătoare începe să citească. Nu e prima oară când elevii o ascultă. E povestea fetiței cu pielea neagră, care trăia pe plantații, acolo unde tatăl și frații ei munceau ca sclavi și unde tatăl ei cade istovit, de pe picioare. Este biciuit cu cruzime, de către paznici și moare apoi. Din acest motiv, frații ei fug în jungla din apropiere și se ascund acolo, alături de animalele sălbatice. Sunt căutați de către stăpânii plantațiilor care vin pe neașteptate și acasă, acolo unde Nioka locuia singură. Amenințată să divulge locul și ascunzătoarea, Nioka îi atrage pe aceștia în capcană, ducându-i exact la culcușul leoaicei. Erau oameni răi care purtau cu ei biciuri plumbuite, pentru a lovi cu ele în sclavii de pe plantații.

Ascultând finalul povestirii, ochii copiilor încep să strălucească. Trăiau emoția, bucuria și admirația pentru Nioka. Trăiau mila pentru scavii exploatați de către stăpânii lor. Vedeau biciurile plumbuite, în vârf… Vedeau leoaica pedepsindu-i…

- Vă place, copii, povestea?

- Da, doamnă! Stiți că și la noi la grădiniță este o fetiță cu pielea ciocolatie, cu părul creț… Seamănă bine cu Nioka din poveste, dar o cheamă altfel… Nu știu… E venită de puțin timp în sat.

- Da, copii, fetița aceea e rudă cu mine. Seamănă doar la chip cu Nioka. O cheamă Adriana și a sosit dintr-un foarte mare oraș din America, acolo unde părinții ei – tatăl, de culoare – au un serviciu foarte bun, că sunt oameni învățați, amândoi.

- Și, vor locui aicea, doamna învățătoare? O văd că merge la grădiniță. - Da, va locui aicea o perioadă de doi ani, după care se vor întoarce în America. Doar că în acest răstimp, Adriana va învăța cât mai multe despre viața în România, la sat. Cu toate ale ei… Va învăța limba română și va duce cu ea amintiri de neuitat… Am aici povestea ei. Vreți să o ascultați? Să-mi spuneți apoi, care v-a plăcut mai mult? Povestea Niokăi sau a Adrianei?

- Daaa, vă rugăm! „Adriana, mama și bunica ei au venit cu avionul, de departe, de peste mări și țări, de acolo unde continentul se cheamă America. Doresc să locuiască aici un timp, în casa modernă și elegantă, din capătul satului. E casa bunicilor ei. A doua zi mi-au făcut o vizită. Era pe înserate, când au sosit. Când poarta s-a deschis larg, în brațele mele a sărit Adriana, m-a cuprins de după gât, ca și cum m-ar fi cunoscut de o viață. O căldură și o dragălășenie, ce-ar fi trecut peste orice barieră, dacă aceasta ar fi existat. Parcă m-ar fi cunoscut de o viață.

Am strâns-o la piept simțindu-i cârlionții moi și buzele lipite de obrazul meu. Nu, ea nu se ferea de îmbrățișări, ca alți copii și nici nu scâncea. Le căuta. Era lipici pe suflet, mereu proaspăt și de neînlocuit. Era ca o bomboană pe care o mănânci și apoi vrei să-i mai simți gustul încă multă vreme!

Era felul ei natural de a fi. La cei nici trei ani, ajunsese într-o lume nouă, unde numele copiilor suna altfel, unde casele le cunoștea după numele copilului care locuia în ea, unde pășea prin iarba udă, dimineața, la prima oră, desculță, o lume în care nu-i era frică de nimic. De la insecte la animale, toate îi erau prietene. - Desculță, doamna? Nu se temea să nu o muște furnicile?

- Nuuuu! Le prindea cu mâna, le zicea Funica, uda florile și pomii cu furtunul, singură, saluta și fugărea găinile din curtea vecinei.

- Le saluta?

- Da, își exersa vorbirea în altă limbă decât cea pe care o auzise în America. Nu-i era frică de porci, de câini sau de pisici. De nimic! De dimineață îi chemă la gard pe cei doi copii din vecini, de care s-a atașat din prima clipă și cu care mergea la grădiniță. Era un fel de a se proteja reciproc. Acolo a găsit-o pe prietena săracă și căreia îi ducea al doilea sandvici, făcut de bunica. Iar aceasta o răsplătea cu atâta dragoste pe Adriana…!

Grădinița devenise pentru ea un rai în care o asculta ochi și urechi pe doamna educatoare, pe care a iubit-o din prima clipă. La orice întrebare pe care aceasta o punea, dorea să răspundă doar ea, pierzând trecerea vremii, între salutul de dimineață și despărțirea de la amiază, într-o lume în care nu-i plăceau absențele, dar nici vacanțele.

Iar doamna educatoare era pentru Adriana madam Gazelle, personajul din desenele ei. I-a trebuit aproape o lună să i se adreseze altfel decât „Sărut mâna, madame Gazelle! Vă iubesc!

La sosirea acasă, își deșerta bucuria, recitând ca într-o poezie, numele tuturor colegilor ei de grupă, dar și al doamnei educatoare. Încheia totul cu „Vă iubesc!

- Știe deja așa multe cuvinte, doamna învățătoare?

- Le-a învățat repede, a învățat multe de pe Ipad-ul jucărie cu desene animate sau din cântecele pentru copii puse pe ecranul TV. A învățat să-și trateze musafirii – copii cu cereale și lăptic sau cedând din jucăriile proprii. A învățat de pe laptop planetele, dar a învățat și să iubească animalele, îngrijindu-se de ele și de prietenia lor.

Cine, dintre vecini, nu l-a auzit pe măgărușul Donky făcând gălăgie mare când o vede pe fetiță, dimineața, alergând desculță spre el prin iarbă? Nu există bucurie mai mare! Iar ea îi duce pâine pe care i-o dă vârându-și mâna, fără frică, în gura lui. Dar Adriana nu se teme! Nu… îi strigă pe toți, de la balcon. Cu toții o iubesc.

Ea e Nioka a lor. Cu sufletul mai alb și mai curat decât zăpada, purtat cu încredere de ea, în tot ceea ce simte și-și dorește cel mai mult. Să vorbească cu tatăl ei, în direct, prin telefon, chiar dacă la început îl refuză… E un fel de a-l pedepsi că e prea departe… Dar se bucură des de sosirea lui în aeroport, acolo unde i se pare că ușile nu se mai deschid. Îl căuta, fără să respire. Dar se deschid. Ca și sufletele și brațele celor ce au aplaudat-o atunci, în curtea școlii, la serbarea de început de an. Da, atunci când Adriana sare din brațele bunicii, intră în rândul întâi al dansatorilor din formația de dans modern, imită, cântă, trăiește muzica și bucuria momentului, ca și când ar fi participat la toate repetițiile. A fost prima și cea care a contat, care a făcut-o cunoscută între copiii satului și care au aplaudat-o, din toată inima. Era curajul Niokăi, era fericirea Adrianei, era dorința ei de a participa.

Dar era și bucuria oricui de a o avea ca pe o bomboană dulce, cu gust nou, prețuită și în vitrină, dar și la masă, lângă tine.

- Ați înțeles, copii?, întreabă doamna învățătoare. Acum vă rog să-mi spuneți pe care dintre cele două fetițe le iubiți mai mult?

- Pe Nioka, în felul ei, doamna învățătoare, dar pe Adriana, cu muuult mai mult! O așteptăm să vină și pe la școală!

3437 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2022 Bistrițeanul.ro