Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  53 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEŞTI DIN SAT: Mușcătura

23/07/2017 13:18:08 Nadia URIAN  
Autobuzul sosește în stație. Aglomerație multă, locuri ocupate până la refuz, iar pe culoarul arhiplin nu puteai înainta decât ocolind cu greu desagi, bagaje, sacoșe sau trăistuțe. Zi de târg. Oamenii de prin sate, alții decât navetiștii de fiecare zi, umpleau autobuzul.

Elevii erau ultimii care mai încăpeau în mașină, deși cei mai mulți aveau abonamente. Cum să ajungă la școală? Cum să se împingă, înaintea celor în vârstă? Eventual, să-i ajute…

Ultimul care urcă în autobuzul burdușit de lume este Dănuț. Ca să reușească să suie prima treaptă, trebuie să îl împingă pe cel din față, astfel încât ghiozdanul din spatele lui să poată lăsa ușile mașinii să se închidă.

Privind înainte, sprijinindu-se cu mâna de marginea ușii, nu vede că șoferul apasă butonul de închidere al acestora, care-i prind degetele între ele.

- Deschide, i-ai prins mâna! Ce faaaci? Copilul…!

Așa strigă cei care îl văd pe băiat aproape leșinat, din cauza durerii suferite. O mulțime de furnici, junghiuri, săgeți și o durere mare îi stăbat mâna, până în vârful degetelor. Îi vine să plângă, dar se abține. Lacrimile îi curg fără voie, în jos, pe la colțul ochiului. După o vreme, își simte mâna rece. Prea rece. Parcă-i îngheață… Fața i se face albă, albă ca varul, roșie apoi, vineție, plină de boabe de transpirație.

- Te-o mușcat, așa-i? De ce nu bagi de samă?

Atâta a știut să zică șoferul-tată de copii! Săracul a considerat că întâmplarea asta e un lucru tare mărunt… Dacă era un bărbat sau o femeie, în locul copilului? Tot așa ar fi întrebat? Iar copilul nu era al nimănui…

Ajuns la școală, acesta coboară. Îi vine să se întoarcă acasă. Ce să facă? Își privește atent mâna vineție-roșie, rece, fără putere. Frigul… frigul din ea… furnicăturile și neputința de a scrie. Din când în când, o mai scutură, încercând să o trezească parcă, din amorțire. Ce se va întâmpla? Ce să facă? Cum să o sune pe mama? De unde? Ce spaimă, pe dânsa! Doamne…!

- Ce faci, Dănuț, nu scrii azi? Ce-i cu tine? Ce-ai pățit? îl întreabă Laura, colega de bancă.

- Nu, nu pot scrie! Mi-am prins mâna între ușile autobuzului, azi dimineață.

- Păi, bine, șoferul n-a văzut? Nu s-a uitat în oglinda retrovizoare? Cel cu care vin eu, dimineața, nu pleacă din stație până nu se trage lumea din dreptul ușii, să poată vedea… Dacă rămâne jos cineva, rămâne… Nu umple mașina, la refuz, ca al vostru. Îl văd, când coborâți, dimineața… Doar mai vin și alte autobuze! Vrei să te ajut, cu ceva?

- Nu, mulțumesc! Nu știu ce să fac. Mai aștept.

Încet, încet, dar nu mai repede de amiază, copilul începe să-și simtă degetele. Puțin… Încep să i se dezghețe. Iar furnicuțele, parcă încep să-i umble înspre unghii, purtând sângele.

- Cum ești? Mai bine? Acum nu mai ești atât de palid! Parcă ți-a revenit culoarea în obraji!

- Gândești că… un pic! Ce durere… Doamne! De aceea, îmi tot scutur mâna! Nu simt creionul. N-am putere în degete… Mi-s umflate și reci. Și e mâna dreaptă. Mâna cu care va trebui să muncesc, ca să mă țin. Ce să fac? Mi-e milă de mama și tata! Cum să le spun?

- Stai să-ți povestesc ce-am pățit eu, de vreo două luni. Ca să-ți iau gândul, cum zice bunica… Mai în primăvară, când s-a topit zăpada… Mă întorceam de la școală. Era după-amiaza, pe la patru… că am stat mai mult la repetiții. Autobuzul venea târziu și nu am mai vrut să îl aștept. „Trei kilometri nu sunt mulți!...”, îmi zic eu. Doar, n-oi sta în stație... Mă duc pe jos.

Ba, pe drum, mă mai întâlnesc cu o prietenă a mamei care venea și ea spre casă, ținându-și fetița de mână.

- Vii si tu acasă? Pe jos? N-avem autobuz, decât mai târziu. Până atunci, putem să ne și întoarcem, dacă vrem... N-om sta...

- Da, sărut-mâna! Imediat ajungem. Iar fetița dumneavoastră e destul de mare... Nu-i departe și afară e călduț... frumos... Vântul nu suflă.

De-a dragul...! Dup-atâta frig de-o iarnă... Și, unde nu pornim, toate trei, la pas povestind! Ajungem aproape de capătul satului. Dinspre sat, vedem venind spre noi, o căruță cu doi cai, care mergea normal pe partea ei.

Nimic ciudat, până când s-a apropiat de ea o mașină, poate mai mult decât a trebuit, caii s-au speriat și au început să necheze, să se ridice în două picioare, purtând căruța în zig-zag, pe drum. Căruțașul încearcă să preia stăpânirea răzvrătiților, zmucind puternic de hamuri, dar nu reușește decât să se tragă din dreptul roților, că era gata-gata să cadă între cai... De la distanță, am crezut că-i căzut sub căruță, dar s-a tras, nu știu cum... Noroc că omul era în putere! Ce s-a întâmplat?

Căruțașii spun că unii cai tineri, nescoși din grajd și înhămați prima oară, potcoviți de curând și neobișnuiți cu zgomotul pașilor lor pe asfalt, poate speriați și de mașini, ca cei de azi, fac precum aceștia. Înnebunesc de-a binelea și o iau la fugă, cu căruța după ei. Unde se opresc, n-ai de unde să știi.

Ciudat, caii cu căruța, trec drumul și vin direct înspre noi. Noi țipăm, femeia își trage fetița înspre ea, alergăm îngrozite, la întâmplare, care-cum, că nu știam pe unde vin, unde se îndreaptă și nici timp să te gândești nu mai aveai. Eu apuc să fac vreo doi, trei pași, înainte, prin dreapta căruței, caii urcă pe râtul înalt din stânga noastră, punându-și bărbia în piept și nechezând a disperare. Cu copitele din față tăiau aerul, parcă. Cu căruța după ei...

Un moment de zăpăceală, panică, urlete și nu mai știu-ce. Ziua, după-amiază... Nu, nu se vedeau decât două fantome, negre, nu albe și plânsul femeii, în hohote. Aceasta era căzută, grămadă, la pământ, lovită de căruța ce-și trecuse roata peste picior. N-a apucat să se tragă suficient din calea primejdiei.

Scăpase cu atât? Își strângea fetița la piept.

- Doamne, draga mamei! Doamne! Ce-a fost asta? De unde o venit nenorocirea? Noi am căutat-o? Am venit trei kilometri pe jos, să o întâlnim? Doamne... Tu? Tu, ce-ai pățit? Nu ești lovită? Ai apucat să te tragi...

- Eu... eu...

Încercam să răspund, dar nu reușeam căci nu mai aveam glas. Îmi pierise. Mi se stinsese. M-am așezat pe râtul verde și am început să plâng, ținându-mi capul în mâini. Fața mi-o acopeream, ca atunci când aș fi vrut să nu văd... moartea. O mai vedeam... cu ochii. La fel făcea și fetița.

Căzută, femeia nu a mai putut să se ridice de jos, multă vreme. Cineva, trecând pe acolo, cu bicicleta, a fost rugat să ducă acasă vestea și chemarea de ajutor.

Piciorul rupt nu s-a vindecat ușor. Nici repede. Ca și sufletul nostru, înspăimântat, căruia i-a trebuit multă vreme ca să-și revină. Să se vindece...

Cine a mai auzit despre o așa nenorocire, ziua-n amiază mare? De neputința căruțașului, de pericolul care a transformat o simplă plimbare într-o adevărată poveste de durere și suferință... O nenorocire! Una de care eu nu vreau să-mi amintesc decât că... n-am avut grai, nici putere să povestesc acasă, nimic, decât seara, când mi-am mai revenit.

Până atunci, cea mai greu de crezut poveste a fost aceea că mi-a înghețat cerneala în stilou, iarna, în ghiozdan, fără să pot scrie teza. Am împrumutat un altul... Dar povestea de acum avea să înghețe sângele și inima mamei, atunci când i-am povestit, acasă. Dar n-am putut să o fac decât târziu, atunci când am căpătat glas de la Dumnezeu. Că zile mi-a dăruit!

De aceea, te încurajez, Dănuț! O fac așa, în felul meu și... lasă-mă să-ți scriu în caiet, azi! Te rog!

P.S.:

Aceste gesturi mărunte, ca și cuvintele de încurajare, în momentele grele, chiar și la vârsta copilăriei, vin să apropie oamenii și să nu-i îndepărteze, peste ani. Prieteniile sincere se urzesc din gesturi mărunte. Duuulci, precum ciocolata pe care și-o ofereau cadou la ziua de naștere a fiecăruia dintre ei, cei doi foști colegi de bancă. Prețuia mai mult decât tot aurul din lume, decât orice cadou scump...!

Iar paginile cu un scris străin, neclar uneori, în caietul lor, rămân adevăratele dovezi ale prieteniei! Cicatrizează mușcătura... Cicatrizează rănile.

Foto Ziarul de Iasi

4445 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2022 Bistrițeanul.ro