Una dintre ele o așteaptă pe copila din vecini să-i aducă de la magazin o franzelă. De restul, aceasta își cumpără ceva… Se bucură... E copil. Femeia e bolnavă, picioarele o dor, iar drumul i se pare tot mai lung.

- Vai, Doamne, cum ne plângem că ni-i greu și că vremurile nu-s ușoare… Da', ne bate Dumnezeu, dacă vorovim de aestea! Găsâm la magazân tăt ce ne dorește sufletu'! Păi, oare am uitat cum am dus-o mai demult? Trăiam greu și cu multă muncă. Ca să ai ce mânca trebuia să lucri mult. Ca să ai ce îmbrăca, iară. Vai, de capu' nost! Le mai spunem la copii, da' nu ne cred!

- Eram fete de măritat șî mergeam la joc. Feciorii veneau și ne cereau de la părinți. Aveam drăguți, dară, că eram mari. O-ncărunțât mama de cât ne spunea: „Să nu stai afară, cu feciorii. Numa' un pic și fuga, în casă!”. Nu era ca amu'!, zice lelea Taviftă.

- Știu că lui Ionuc îi era dragă Lodovica. Era sărac și om moale. Umbla cu niște pantaloni scurți, până la ouăle picioarelor. Venea și o aștepta afară. Ea nu ieșea din casă. Nu-i era drag.

- Am fost asară pe la Lodovica.

- Da, da, acolo am fost și noi! Da' nu te-am văzut.

- Am fost după ce ați plecat voi și m-am suit pe grămada de lemne să o văd pe fereastră, în casă! Așa se făcea curte pe atunci. Nu ca amu'… Eu știu că am povestit cu unu', Niculai.

- Da, da, fecior fain și dintre oameni. Numa' că era rău, de mic. Pe câte le vedea, tăte îi trăbuiau. Așa o fost și bună-sa și tăt neamu' lui. Mamă-sa ră de gură, tată-său, destrăbălat. De aceea, ai mei nu m-o lăsat să mă mărit cu el. S-o însurat cu una cracășă și cu picioarele ca leucile… Da, leucile de la car. No! Așe o fost! Da, la ai mei le-o fost drag bărbatu-meu. Tăt satu' știe că neam de neamu' lui nu și-o batjocorit fomeile și m-o sâlit să mă mărit cu el.

- D-apăi, dacă nu ț-o fost drag, de ce l-ai luat de bărbat, lele Zenovie ?

- No, nu mi-o fost drag! Mi-o fost, da' nu așa tare ca Niculai. Îmi plăcea, dară, să mă pupe și să mă strângă, dară… Numa' că atunci, fetele își ascultau părinții… Erau alte vremuri. Da, nici noi nu eram așa buiece! Ne îmbrăcam cu rocii țăsute în casă, cu pliuri, nu călcate. Împăturate, prinse cu cuiuțe și acoperite cu o pânzucă subțâre, peste care punea mama pitele calde, scoase din cuptor. Așa le călca.

- Da' aesta care trece pe drum, cine-i? Nu-l cunosc!

- Îi fecioru' lu Ștefănuc din Răzoare. Acela ce o fost lovit de cal.

- Acela?

- Da!

- Era greu atunci. Umblam desculți. Când o fost la un Paști, s-o dus mama în oraș să ne cumpere papuci. Da' ni i-o luat cu două numere mai mari, să ne țină mult. Aici, lelea Susana râde. Auzi, mama n-o fost așa de cuminte, ca mătușa. Ea nu ne-o umplut păpucii cu lână, ca la vară-me. Mi-o pus în varf râză. Apoi să vezi, numa' rană-mi erau picioarele. Așa umblam la sapă și la fân. Desculți. Cine mânca fasole înăcrită cu pere sălbatice? Noi. Doară nu vedeam pită, numa' nepoata plebanoșului… Da, cân' se căpăta între noi, așa mânca și ea! Îi pușcau urecile…

- Stăteam să se ouă găinile și fugeam cu câte un ou, două, să-i cumpărăm la tata duhan. Era un pachețel mic cu tăbac care trebuia răsucit în hârtie. Ce ziar? Ce foiță? Hârtie din sac, gros. Când găseai câte o hârtie, o grijeai. Vai! Și, ca să poată aprinde țăgara, băteau deolaltă două pietre negre, aprindeau cu ele un pic de mușchi-iască uscată, cu care s-aprindea țâgara.

Pe drum trece o mașină.

- Cine-i în mașână, tu fomei? Nu văd bine!

- Îi Saveta. Am auzât că se duce la copii, în străinatate, să grijască de nepoți.

- D-apăi, ce nu face o mamă? Ți-l mai amintești pe bărbatu-său? Îi mort, de câââtă vreme…! Harnic om! Lucra la Colectiv atâtea norme, câte zâle-s într-un an. Mai știi? Ia, copiii-s cuminți, o făcut școli, unu' ca unu'… Da' de mici săpau în grădină. I-o-nvățat cu lucru'. Cu grebla-n spate, cu sapa pe umăr, de dimineață bună. Și-s oameni mari, și ei! Amu', tăți îs cu telefoane scumpe și li-i rușine să lucre: E-eee!

- Eu îmi mai amintesc ceva, mai știți, tu femei bune?, zice lelea Todosâie. Când eram mici, ne uitam cu poftă la livezile grofului … numa' să mirosim strugurii. N-avem voie nici să ne apropiem, pe acolo! Da' era o livadă îngrijită, ce-i drept!

- N-avem cu ce ne îmbrăca. Când o început să se dea cartele pentru îmbrăcăminte, mergea mămuca la oraș, stătea acolo la rând câte o zi și o noapte, să încapă, să ne cumpere material. Un material ca o căptușală, cu dungi sau o pânzucă roșie, cu buline albe. De atâta stat la rând și de dormit în gară, printre atâția oameni, o venit acasă plină de paduci. Apoi, să vezi! Ne spăla în ciubăr și ne ungea cu unsoare galbenă. Ca să ne spele, ne dădea cu un săpun negru care mirosea urât. Așa era atunci! O mașină oprește pe uliță.

- Cine-i cu mașina?

- No, cine-i? O venit fetele și nepoții Oniței din străinătate, să-i facă curat. Săraca, îi pe pat! Îi aduc tăt felu' de bunătăți… Îi mama lor! Ei o umplut lumea la lucru, să-și facă și ei, ceva… Barăm, vai, gre' îi străinătatea!

- Da' de accidentu' acela mare n-ați auzât la televizor? Astăzi i-o-ngropat pe tăți aceia. Muuulți.

- Am văzuut! Da' oare Denisa, care cânta manele, ce boală o avut?

- Eu zâc că pre iute o lăsat-o a lor de-acasă. O copilă! I-o fost pre' greu.

- No, bine!

- Da' pe lelea Anisâia, care o rămas văduvă cu patru copii, fără un leu, fără pământ și i-o crescut din pălmi, cum o fost? Ș-o trăit 95 de ani. Vedeți? Nu i-o fost greu? Ce zâceți?

- Oare aeasta, care trece pe drum, cu mașâna, cine-i? Nu văd bine?

- Îi fata lu' Firoana. Buuună fată! Ia, o grijește pe mama ei! Bună copilă! Buuună! Ia, ce mașină faină are!

- No, așe-i, dară! Doamne, multe accidente să mai întâmplă azi! Mulți își iau carnetu' pre iute și unii nici nu-l au. Mor mai mulți ca în război. Atunceeea, barăm nu erau medicamente, ca amu'…!

- Da' nici cu Ceaușescu nu erau. Știu că ne trimitea unul ce era mare profesor, prin Constanța. Medicamente pentru tătă ulița.

- Nici înainte, pe vremea me', n-o fost… Știu că dacă te durea capu', răzuiai cartofi și-ți puneai compresă. Dacă te tăiai, puneai var de pe perete. Dacă te dureau mâinile, de reumă, aduceai mușuroaie negre, din pădure cu furnici roșii, mari... Le opăreai în apă și acolo îți țineai și mâinile și picioarele. Dacă te durea spatele, puneai lipitori puse în sticlă, care îți trăgeau durerea și sângele rău…

- Tu, Rafilă, tu, hai la serial, că o început! o strigă bărbatul ei, de după poartă.

- Nu, nu mă duc, că mai bun serial îi aicea!

- Mereți acasă și vă-ncideți găinile, tu femei. Îi sară! Somn ușor și să vă hodiniți fără… bumbuții din sertar.

- Noapte bună!

- Noapte bună!