Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  52 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEȘTI DIN SAT: Grija

04/02/2018 13:12:05 Nadia URIAN  
Și, ne uitam spre streașină să vedem rândunica aia care venea la cuib, în fiecare an. Știam că atunci când domnu’ îi plecat la ședințe, să nu scoatem o vorbă, să stăm cuminți, că ea ne vede și ne pârăște domnului învățător. Și domnul afla totul, știa totul…

Ionuc și Aurel sunt prieteni vechi. Prieteni, încă din anii de școală când stăteau în aceeași bancă. Se întâlnesc mereu prin sat și discută. Sunt pensionari acum și au mai mult timp să stea de vorbă, să-și depene amintirile.

- Mai știi, Aurele, că eram școlari în clasă la domnu' învățător și stăteam pe rându' dinspre geam? Amândoi, în banca aceea îngustă… Și, ne uitam spre streașină să vedem rândunica aia care venea la cuib, în fiecare an. Știam că atunci când domnu' îi plecat la ședințe, să nu scoatem o vorbă, să stăm cuminți, că ea ne vede și ne pârăște domnului învățător.

Și domnul afla totul, știa totul… Știa și ne căuta acasă și sub pod, iarna, când ne dădeam pe gheață. Acolo venea și ne asculta tabla înmulțirii. Ori prin sat, dacă ne vedea… Așa o luam la fugă când îl vedeam, de… tata-soarelui…! Cu domnu' am învățat în clasele mici și pe domnu' profesor de matematică l-am avut și diriginte, în clasele mari. Învățam de la dânsul carte dar nu numai… Nu, nu făceam noi atâtea câte fac copiii din ziua de azi! Era altfeeel!

Știu că eram în clasa a VII-a și aveam oră de educație fizică. Nu știu cum, profesorul de sport nu ne-o venit la oră și noi am ieșit cu toții în curtea școlii, ca să batem mingea. Domnu' diriginte, din curtea casei lui, că stătea după școală, ne-o văzut și… într-atâta a fost lângă noi.

- Măi copii, intrați în clasă! Mai rezolvăm niște exerciții, mai repetăm câteva formule.

Unii dintre noi au pornit spre clasă, alții au început să zică „Huoooo!” Așa, încet! Nu îndrăzneau s-o spună tare. Eram și noi mărișori și ne plăcea fotbalul. Domnu' i-o auzit, n-o zis nimic, am intrat în clasă și am început să rezolvăm probleme. La sfârșitul orei, domnul ne amintește că după-masă la ora 5 este anunțată ședința cu părinții și să venim și noi, să arătăm fiecare ce am învățat.

După amiază, vin părinții și venim şi noi toți. Începe ora. Unul răspunde mai bine, altul, mai puțin. Unul știe mai bine, altul, mai slab. Fiecare, după putere. La urmă, profesorul ne scoate în față pe noi, vreo 10 din 20 și… câți eram în clasă.

- Uitați-vă, oameni buni! zice domnu'. Cu ei fac carte. Dar cu restul, ce mă fac? Eu aș vrea ca toți să știe și să treacă cu bine examenele. Ce mă sfătuiți dumneavoastră?

- Păi, domnu' profesor, să faceți consultații! Noi nu știm să le arătăm acasă..! Să faceți consultații, domnu'...! Faceți dumneavoastră cumva și ajutați-ne!

- Bine, bine, oameni buni! Asta vreau și eu. Uite, azi i-am chemat de la ora de educație fizică. Să vină de pe teren și să rezolvam câteva exerciții. I-am văzut de acasă… Ei, vreau să vă spun că niciodată până azi nu m-a huiduit nimeni. Până azi. Pentru că i-am chemat în clasă. Păi, ce să fac? Ce sfat îmi dați?

Cei de față au amuțit. Nu le venea să creadă.

- E adevărat, măi copii? Ia, spuneți-mi care a huiduit? Vinovații au ieșit în față, cu capul plecat. Le era rușine? De cine?

Știu numai că, înaintea lor, din clasă a ieșit badea Valer, tatăl lui Gavrilă. Nimeni n-a băgat de seamă ce face. A ieșit pe coridor, aplecat de spate, așa cum umbla el și a început să caute ceva. S-a uitat în dreapta, s-a uitat în stânga și, de unde, nu știu, a găsit un palțău, adică o nuia care de fapt fusese o stinghie subțire, la ceva planșă. Și ne așteaptă pe coridor, după ușă. Unde nu începe a ne părui, pe rând. Pe fiecare.

Nu căta că nu toți am huiduit. Da', l-am supărat pe domnu profesor, l-am jignit pe omul care ne învăța și se silea să ne facă oameni. Mă, Aurele, mai știi? Unu' nu îndrăznea să se plângă sau să zbiere. Să vezi un părinte că îl oprește, să nu dea? De unde? Doară, nu dădea să ne omoare! Supărați eram cu toții, de supărarea domnului profesor, de nu vă spun! Pe cine? Pe noi! Cu toții vedeau cât muncește profesorul pentru noi și că vrea să facă ceva, din fiecare.

- Eu îmi amintesc că a doua zi dimineața, când ne-am întâlnit, povesteam că, pe când am ajuns acasă, am mai căpătat și acolo un rând de haine! Să zică cineva rău de profesor? Cine?

Formulele, ridicarea la putere le știam pe de rost, oriunde. Consultațiile la matematică erau multe.

- Măi, Matei, de ce nu stai la școală? Unde pleci?

- Plec acasă, domnu', că nu mi-o pus mama merinde și mi s-o făcut foame.

L-am văzut pe domnu' profesor că iese din curte, merge până acasă și se întoarce repede cu un pachet învelit în hârtie albă. I-a adus mâncare lui Matei. Mai știi? Ori, dacă mânca ceva, o Eugenia sau un biscuit și vedea că un copil se uită la el, le împărțea cu acesta. Grija pentru soarta lor nu se încheia nici după terminarea liceului. Se interesa de ei și le urmărea destinul și cărările pe care apucau, realizările și împlinirile sau supărările fiecăruia.

- Ce face băiatul dumitale, bade Maxâme?

- Ce să facă, domnu' profesor? Învață, se pregătește să margă la facultate. Nu rămâne acasă, să lucre pământu'. Da' nu-l opresc! Nu vreau să-mi spună, oarecând că de ce l-am oprit!

- Bine faci, bade Maxime! Bine faci! Lăzăruc îi cuminte, învață bine și-i păcat să nu-l dai la carte. Slobozăște-l la Cluj, la învățătură! Are cap! Bun cap! Da' ce vrea să urmeze? Ce vrea să se facă?

- D-apăi ce? Ia, să lucre la Gazetă! Zice că taaare-i place!

- Nu-i rău, bade Maxime! Îi tare frumoasă meseria și lui îi place. Știu! Numa' că Lăzăruc îi taaare bun la matematică! Doamne, la câte concursuri l-am dus și o venit cu reușită! Fă bine și îndrumă-l la o meserie de calcul, că el se pricepe și pe deasupra, câștigă. Mulți ar vrea să aibă capul lui, dar nu-l au! Dacă nu i-a plăcea, poate să se întoarcă la Gazetă! Cine-l oprește? Ș-acolo-i bine! Da' știu că-i place matematica! Fă ceva, bade Maxime!

- Da' ce pot să fac, domnu', ce pot?

- Ce poți? Ia ce poți, bade Maxime! Ia-l și adu-l la mine! Da' hai și dumneta, cu el! Să fii împăcat!

- Așa oi face, domnu'! Dumneata știi mai bine să vorovești și să-l lămurești decât mine! Apăi, ce-a mai fi, om mai vedea. Barăm, oi fi mulțămit în suflet, că te-am ascultat!

- Da' s-o dus Lăzăruc și badea Maxim la domnu' acasă și din trei vorbe, l-o lămurit pe băiat. Mai știi, Aurele? Ce i-o spus, ce nu i-o spus, bugăt că i s-o luminat fața și bucuria și împăcarea i s-o așternut pe chip. Pe chip și în suflet. În sufletul lui Lăzăruc.

Da, a mers la facultate și s-a făcut inginer. Unul bun, care în școală n-a căzut niciun examen la materiile grele, cele la care baza a pus-o domnul profesor. După prima sesiune, când băiatul a terminat cu bine toate examenele, urmărind formulele din caietele în care învăța cu domnu' profesor, s-a întors acasă și i-a spus tatălui său, fericit:

- N-am să-i pot mulțumi vreodată domnului profesor, tată! Așa de mult îmi place ceea ce fac la facultate! N-am crezut că domnu' are atâta dreptate! La fel repetă și azi și va mai repeta mereu. Și el și alții, din cei ce au avut norocul să învețe, îndrumați de domnul profesor. La fel repetăm și noi, oriunde și oricând, alăturându-ne unui cor, pe multe voci. Cu respect și recunoștință!

PS. Ne-am fi dorit ca domnul profesor să mai fie în viață, să citească povestea și să înțeleagă cât respect și recunoștință sunt cuprinse în ea! Nicidecum atâta câtă ar merita!

Cuvintele sunt prea puține! Mult prea puține…

1517 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2022 Bistrițeanul.ro