Da. Generaţii de învăţătoare cărora dumneavoastră le-aţi fost nu doar profesoară de psihopedagogie, practică pedagogică, nu doar dirigintă.

Nu, dumnevoastră aţi fost Dăscăliţa Dăscăliţelor. Şi asta înseamnă ENORM! Înseamnă ceva ce nu poate înţelege decât un absolvent al Liceului Pedagogic. Doar ele sau ei pot să redea felul bun în care i-aţi format. Au încercat să vă imite, copiind modelul de dascăl complet ce aţi fost şi sunteţi!

De ce spun asta? Pentru că şi azi, în anii de repaus, îndrumaţi din umbră, părinteşte poate, împrumutând cărţi şi sfătuindu-i pe cei care vă caută. Au vrut să copieze seriozitatea, profesionalismul, căutarea şi aplicarea, obiectivitatea şi corectitudinea, căldura şi exigenţa în tot ce înseamnă meseria de DASCĂL.

Aţi fost şi aţi rămas unul dintre pilonii de bază ai învăţământului năsăudean, în cadrul căruia v-aţi luat pe umeri cea mai grea sarcină: aceea de a forma dascăli.

Dumneavoastră aţi fost instructorul celor care trebuiau să respecte vieţi şi destine, hrănindu-i cu învăţătura cărţilor, i-aţi învăţat să pună suflet în profesie, dar să o îmbrace în diplomaţie şi cuminţenie, aşa cum îi stă bine oricărui dascăl.

Şi a trebuit să aveţi mult curaj să o faceţi. De ce? Eram şi noi aproape nişte copii, veniţi de prin satele pierdute ale judeţului şi nu doream decât să devenim ca dumneavoastră: model de om. Și nu orice model.

Ne-aţi lăsat să vă privim ca pe o colegă mai mare, ca pe o soră nelipsită de lângă noi, aici, la catedră. Îndemnurile rostite de dumnevostră  ne-au răsunat şi peste ani.

Unele v-au îmbrăţişat chiar şi profesia dumneavoastră...

Iar dacă ar trebui să le ţineţi în braţe diplomele şi reuşitele, nu v-ar încăpea...

Desigur, v-au imitat și au reușit, amintindu-şi și de sfaturile de viaţă date în orele de dirigenţie. Atunci, nu le înţelegeau, poate...

Ne înţelegeaţi şi vârsta şi aspiraţiile şi speranţele şi lacrimile şi bucuriile.

Eraţi şi ,,aspră’’, dacă era nevoie. Dar o exprimaţi cu tact, fără să răniţi pe cineva.

Ştiaţi să încurajaţi, acolo unde simţeaţi vocaţie, dar reţinere. Apreciam asta şi ştiam că vorbele frumoase vin, că nu le păstraţi, uitate...

De asta v-am căutat şi vă căutăm şi peste ani. Un telefon, la sărbatori, poate e prea puţin, dar e un fel de a vă spune că aţi rămas în sufletele noastre, ale atâtor generaţii!

Ce s-ar fi întâmplat dacă Liceul Pedagogic n-ar fi avut atunci, în acele vremuri, astfel de profesori? Desigur, şirul e lung... lung... Modele multe! Enumerând aş omite, poate, şi nu asta s-ar dori! De unde am fi putut copia oare? Numai de la aceşti profesori sau profesoare, dintre care, una deosebită, sunteţi dumneavoastră, doamnă dirigintă!

De aceea, nici un gând rostit sau scris nu e suficient.

Nu a greşit cine a spus că o mamă bună plăteşte cât o sută de profesori, iar un profesor bun îţi pune pe mână brăţara cea mai de preţ,  meseria! Iar eu am avut noroc de amândouă!

Cum să uiţi asta ?

Să vă dea Dumnezeu multă sănătate şi bucurii, împliniri cu carul şi-l rugăm să ne audă rugăciunea şi gândurile noastre, a acelora cărora le-aţi îndrumat paşii, alături de mama, în perioda cea mai importantă a vieţii, precum DĂSCĂLIŢA lui Octavian Goga.

A vremii noastre, dreaptă muceniţă... doamnă dirigintă!

Cu mult drag, Nadia Linul Urian

P.S. : Gânduri de drag şi preţuire, tuturor dascălilor mei!

Să vă dea Dumnezeu multă sănătate, d-na înv. Bodea Veronica, d-na dirigintă din Şcoala Generală, Sandu Ana, d-na profesoara Tofeni  Livia, d-na profesoară Coruțiu Ludovica, tuturor domnilor şi doamnelor profesoare, încheind şirul cu doamnna conf. dr. Paula  Sorina Bolovan!

Dânsa m-a încurajat să scriu o altfel de... „istorie”.

Onoare şcolii şi dascălilor săi!

O carte care să cuprindă gândurile de respect şi preţuire închinate dascălilor noştri ar fi cel mai puţin lucru ce s-ar putea face!

„M-ai învăţat ca să urăsc minciuna,

Să nu mă tem, de nici un rău,

Să lupt, ca să înfrunt furtuna

Şi să mă-ncred în Bunul Dumnezeu!”