Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  47 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEȘTI DIN SAT: Da', de ce?

09/07/2017 14:29:00 Nadia URIAN  
Acesta este numele cu care oricine ar trebui să-l strige pe Alin. Așa și nu altfel. Nimeni nu s-ar mira și ar înțelege că acesta l-a primit ca semn al curiozității sale. Pentru orice, pentru oricine sau pentru… neacceptare.

Sau pentru inteligență? Mai degrabă! Da! Nimeni nu putea să creadă altceva…


La cei patru ani ai săi era bine dezvoltat, cu fața rotundă, doi ochi pătrunzători, sub ochelarii de pe nas și mereu neastâmpărat. Dorea să i se acorde toată atenția și dacă nu o obținea începea să plângă. Era relaxat față de persoanele adulte, iar siguranța lui în tot și în toate te făcea să-l îndrăgești imediat.


-Iar nu ești cuminte, măi Aline! Vrei să o superi pe bunica?
-Da', de ce?
-Eee, de ce? De ce? Mă înnebunești cu „De ce–ul” ăsta al tău! Uite, sună telefonul! Stai…!


Bunica sare, apucă telefonul și începe să vorbească. Fața, senină la început, începe să i se întunece, ascultând vocea din capătul celălalt al firului.
-Da. Mi-l… duci! Aaam înțeles!
Copilul mănâncă la masă, dar privește întrebător spre bunica. Nu întelege mult. Doar ceva…
-Da, vine mami după tine. Te duce în Anglia. Nu te mai lasă… Nu poate… Îi e greu să te vadă numai în concediu. O dată pe an, e puțin. Și bunicul e la spital. Îl aduc acasă și va trebui să-l port cu căruciorul…
Vai, măi copile! Ce m-oi face, fără tine? Dragul bunicii…!


Bunica îl cuprinde cu amândouă brațele, iar copilul îi răspunde la fel.
 

Pentru bunicul și bunica, el este Soarele și Luna de pe Cer.
L-au crescut singuri, de micuț. I-au pus pătuțul lângă al lor, în cameră și s-au trezit noapte de noapte, la fiecare scâncet al lui. Bolnav? El? Cu atâta medicament de… suflet, la căpătâi? Nici vorbă!
Cu cât drag îl duceau apoi, la grădiniță! Unul îl ducea și celălalt îl aducea. S-ar fi certat cu satul întreg, pentru puiul lor! Era al lor! Era Aurul lor!


Dar, o înțelegea și pe Irina, fata lor… Copilul o cunoștea doar după jucăriile și după dulciurile trimise de ea, în pachet. Sau, după o fotografie în care un chip frumos zâmbește, sub câteva litere ce se citesc MAMA. Îi cunoștea vocea la telefon, se bucura de bucuria bunicilor și se întrista alături de ei, atunci când mama pleca. Sau, Irina…
 

Bunica îl strânge la piept, privind spre farfuria din care copilul a terminat de mâncat supa „Alfabet”. Așa îi spunea. Iar „supa de șalate” de la bunica, era fără pereche! Mânca ținând strâns lingura în mână și nu respira până nu golea farfuria.


Mama Uță era lumea lui, iar fericirea din sufletul copilului însemna totul pentru ea. Pentru bunica.
Numai că fericirea avea să se termine repede. Mămica lui, Irina, îl dorea acolo, departe, aproape de ea. În „Lumea Largă”…


„De ce –urile” din întrebările și din mintea lui au încolțit mai puternic și au crescut și mai mult. Acolo totul era nou și de neînțeles pentru el.
Nu mai înțelegea nimic și nu mai dorea să înțeleagă ceva.
Toate le făcea pe dos, cu bună știință și se purta ca un animal prins în cușcă, care nu dorea nimic altceva, decât… mama Uță.
Mâncarea nu era bună. Nu semăna deloc cu a bunicii lui. Să doarmă? Unde? Unde-i poala și brațele și gâtul bunicii, de care să se agațe, noaptea? Canapeaua-tip mașinuță gonflabilă-colorată și interesantă…? Nu… nu-l interesa. Căuta patul și cuibușorul lui, pe bunica lui și somnul de „Acasă”.
Câte nopți au trecut? Câteva, multe, în care aproape n-a dormit. Deloc. A slăbit mult, era agitat, flămând și supărat, ca un animal hăituit.

 
Irina înțelege. Se frământă. Ce să facă cu copilul? N-a mai trecut prin așa o perioadă grea niciodată! Pe cine să întrebe? Va trebui să se întoarcă în țară și să renunțe la copil. Va trebui să ducă copilul înapoi, la mama Uță. Altfel…


Dar vestea că mama prietenei sale tocmai acum a sosit din Romănia, că locuiește în același oraș cu ea și că mai poate să existe o șansă…
-O, ce ar fi să…?
Mai ales că femeia seamănă la chip și vorbă, cu mama Uță… că… e bună, e finuță, are tact…
-Te rog, tanti Laura, ajută-mă! Dacă tu nu poți, atunci nimeni nu mai poate! Te rooog! Te plătesc cu căt vrei!
Laura înțelege repede și se prezintă a doua zi acasă la Irina.
O știe și pe ea, de copil.


În timp ce stau de vorbă, cele două femei rămân fără… copil. Dispăruse, fără urmă. Nu, nu era glumă! Copilul nu era nicăieri și nu răspundea la chemare!
-Vai de mine! Copilul, Laura! Unde-i copilul? O fi căzut de la etaj!
Copilul era cățărat în vârful dulapului, ascuns după geamantanul cel mare.
Sângele celor două femei le îngheață în vene. Putea să cadă, sub greutatea a tot ce era acolo!
-Te roog, Aline, coboară!, spune mămica lui.
Copilul nu aude și nici nu vrea să audă.
-Aline, spune Laura, dacă cobori, uite, îți dau plastilina adusă de mine din Romania! E de la mama Uță.
Văzând ambalajul, copilul cedează. Cuvântul România îl înmoaie.
-Hai, o să modelăm animale. Muuulte! Hai!
Ochii îi clipesc des, a bucurie. Laura știe totul.

Hai, Aline! Ne odihnim puțin, apoi ne apucăm de lucru. Altfel, vine o muuuscă maaare și te mușcă.
-Da, da, Laura, m-am întâlnit cu o muscă maaare și „m-a fugat!”
Femeia îl ia în brațe și intră în dormitorul bunicii lui. A bunicii de acolo. Cu brațele prinse de gătul Laurei, copilul adoarme repede. Un somn luuung, liniștit, cum nu mai dormise de multe nopți. Încetase să numere câte… Nimeni nu putea să înțeleagă cauza. Doar Laura…


A doua zi era de fapt prima lor zi de acomodare.
-Plecăm la grădiniță, Alin! Așa ne-a spus Irina!
Pășesc hotărâți pe hol, intră în lift și apasă butonul de comandă. Din subsol până la etaj și invers, nu știu de câte ori s-au plimbat.
-Eu comand liftul! Eu știu!
Cu mâna pe butoane, dar cu spatele rezemat de ele, copilul comanda liftul, privind-o în ochi pe Laura. Fără să clipească.
Era prima lui încercare de a o intimida? O plăcea mult pe Laura, dar mama Uța era a lui și nimeni alta!
-Te spun Irinei și o să te pedepsescă. Asta vrei?
-Te rog să nu mă spui! O să mă silesc să fiu cuminte!
Ca să se poată deplasa mai ușor, au luat căruciorul copilului.
-Nu, nu vreau în cărucior! Vreau pe jos!
-Bine, bine! Pe jos! Hai!


La prima intersecție, copilul răstoarnă căruciorul, în mijlocul drumului.
-Ce faci, Alin? De ce faci asta?
-Vreau să vină Poliția! Acum! Sună tu la 112!
-Cum te-ai gândit la asta? Ce-ai pățit? De ce te scarpini, așa? Ce s-a întâmplat?
-Mă mănâncă în c…r! Asta s-a întâmplat!
-Păi, așa se vorbește? Eu am crezut că tu vorbești frumos și începi să înveți limba engleză.
-Nu, nu mai vorbesc așa bine românește că altfel, uit engleza!
-Ai grijă să dormi azi, la amiază! Trebuie să te odihnești! O să vin să te iau de la grădi.
-Bine, bine, o să mă străduiesc, Laura!


Copilul răspundea cu vorbele unui om mare. Așa și gândea.
-Uite, ne uităm în cartea asta și modelăm niște dinozauri. Vrei?
-Daaa! Unul mare! Și-i tăiem burta și îi vârâm în ea un șarpe maaare!


Seară de seară, copilul adormea ascultând povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau „Capra cu trei iezi...” Cerea să i le citească Laura. Așa îi trecea dorul de mama Uță. Și ea i le citea…
-Da', de ce? Da', de ce?
Laura pica frântă, înlocuind întrebările cu răspunsuri potrivite, până când Alin adormea, lămurit de explicații.

 

A doua zi, pregătirea pentru grădi cuprindea și umplerea sticlei cu apă de băut. Dacă copilului i-ar fi fost sete…
Nu înțelegea Laura cum sticla se golea singură, fără a-l prinde pe făptașul care săvârșea „infracțiunea”. Cu mâna ascunsă la spate, rezemat de gard, copilul golea recipientul.
-Ce faci, Aline? De ce? Dacă ți-e sete, ce–ți dau?
-Da', de ce? Da', de ce? Uite, așa vreau eu!
-Uite, a mai rămas o gură de apă. Dacă ți-aș turna-o, nu în gură, ci pe frunte, aici, să te răcoresc, ți-ar conveni?
-Ooo, bineînțeles! Mulțumesc, pentru favor, Laura! Chiar favor! Uite, am adunat aici un buchețel de floricele, din gard. Ți le dăruiesc! Am unul și pentru Irina.


Laura rămânea uimită de gesturile copilului și de răspunsul isteț al copilului de patru ani, cu sufletul atât de răvășit și împărțit în camere și cămăruțe.
Însă, cea mai dragă cămăruță e camera bunicii. Urmează îndeaproape cea a Laurei, plină de lumină și caldură. A Laurei, a Irinei și a tatalui lui. E o cameră primitoare, în acel important moment din viața lui. Al lui și al părinților lui.


După câtva timp, Laura va trebui să se întoarcă în România. În curând…
Copilul aude și lacrimile încep să-i curgă pe obraz.
-Laura, te rog, nu pleca! Uite, promit să fiu cuminte! O să mă străduiesc! Muuult! O să te ascult! Și o să călătorim, cu avionul. O să vii și tu și o să stai în avion, uite, lângă mine și eu o să te țin de mână! Și o să am grijă de tine…
Dar situația nu se poate schimba. Laura va trebui să plece. Momentul acela sosește repede.
Despărțirea este atât de grea! Lacrimile și îmbrățișarea, brațele strânse în jurul gâtului Laurei, o fac pe aceasta să nu-și poată stăpâni plânsul. Lacrimi amare, lacrimi fierbinți… Iar cei care îi priveau erau convinși că ea e bunica. Ea, bunica și el, nepoțelul.
Cei rămași lângă el vor trebui să aibă mare grijă de celelalte cămăruțe ale sufletului său. Oare, cine o va înlocui pe Laura? E atât de important! Va trebui să răspundă corect la „De ce-urile” copilului, umplându-i camera de lumină, curățenie și căldură! Și, toate acestea, venite din suflet! Da…!

 

7289 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2022 Bistrițeanul.ro