Aceasta încerca să ațipească, pentru că avea de călătorit mult. Nu dorea să i se citească mirarea și interesul în priviri. Interesul pentru discuție… Oricum, nimeni nu se ferea de ea, căci nu se cunoșteau. Stând cu capul rezemat de suport, auzea totul. Înțelegea.

- Auzi, mamă, cred că am văzut pe cineva cunoscut. M-am bucurat să îl întâlnesc. Sincer! A urcat în alt vagon. Să văd, ghicești? Îți amintești…? Eram elev în ultimul an de liceu. Într-o zi de marți, după un meci de fotbal. În clasă, mai mulți băieți decât fete. Cu toții dezbăteam subiectul meciului din curtea școlii și a scorului. Aveam o materie importantă și nu era momentul potrivit pentru asta. Desigur…! Nici unul nu l-am zărit pe domnul profesor intrând în clasă. Într-un târziu, cineva l-a observat, am salutat și ne-am așezat în bănci. Dânsul s-a supărat. Tare… Avea motive, bineînțeles!

Problema e că, dintre toți, doar pe mine m-a văzut. Și mi-a făcut observație. Nu oricum, ci într-un fel destul de urât. M-am simțit jignit. M-a durut, şi nu puțin. Nu mă simțeam atât de vinovat, să merit o etichetare nedreaptă. Atâta știu. Niciodată nu i-am greșit! Niciodată nu am fost obraznic! Și acum, dintre toți, doar pe mine mă vedea? Niciodată nu i-am întors vorba. Acum însă, am facut-o. Într-un fel în care cred că am greșit. A înțeles și dânsul. M-a privit, dar n-a zis nimic și cred că și asta m-a pus pe gânduri. Mi-a părut rău…

- Așa e, dar nu știu dacă a fost numai atât!, răspunde mama. Ai venit acasă și… și, de cum ai sosit, ai venit direct la mine și mi-ai zis „Mamă, eu am greșit ceva, azi. Te rog să mă asculți!” Am apreciat asta, foarte mult! Foaaarte mult! Eu eram doar cu tine și bunica, tatăl tău era plecat de atâția ani, în străinătate. M-am bucurat că ai fost sincer și că mi-ai spus. Ca de fiecare dată. Te-am ascultat. Știu.

- M-ai ascultat și a doua zi, fără să-mi spui, ai venit la școală.

- Da. Am intrat în sala profesorală, am salutat și lumea a început să mă întrebe dacă s-a întâmplat ceva. Niciodată nu am fost, până atunci. Eu am răspuns că nu, doar că mă interesez de situația școlară a copilului meu și vreau să văd catalogul. Notele erau foarte bune și aprecierile, la fel. Domnul profesor lipsea. L-am așteptat.

- Știu că și colegii de clasă au aflat de vizita ta și au început să mă ironizeze: „Ce, mă, a venit mami la școală?” Știau că în toți anii ai venit mai mult la ședințele cu părinții. Atunci ai vrut doar să vezi despre ce e vorba. Tata e plecat în străinătate, de atâția ani! Nu-l cunosc profesorii. El îmi trimite bani să-mi cumpăr haine de firmă. Și telefon. Și, de toate… Tu ai fost lângă mine, mereu.

- Știu că l-am așteptat pe domnul profesor. A apărut imediat. Era mirat că am venit și bănuia motivul. M-a salutat și m-a întrebat: De ce ați venit? S-a întâmplat ceva? Există vreo problemă? „Nu, eu sunt cea care vreau să aflu de la dumneavoastră dacă e vreo problemă. Ieri… Vă rog să-mi spuneți!”

Mi-a răspuns că nu, totul e rezolvat și că situația școlară este foarte bună. În rest, doar cuvinte frumoase la adresa ta, ca totdeauna. Probleme nu erau, de niciun fel!

- La întoarcerea acasă, știu că am stat de vorbă și mi-ai spus așa, mamă: „Andrei, eu am venit la școală să aflu ce s-a întâmplat. N-am aflat altceva, decât ceea ce mi-ai spus tu. Altceva nu știu. Uite ce vreau să-ți spun: Indiferent ce simți, indiferent ce ți-a reproșat domnul profesor, chiar dacă tu ai avut dreptate… nu știu… te rog ca mâine dimineață, să găsești o cale să rezolvi problema aceasta! Singur! Tu ești cel care găsește soluția. Nu eu ți-o spun! Tata e plecat. Nu știe și nu va afla niciodată. De data aceasta rămâne secretul nostru. Doar de data aceasta! Da, Andrei? Ești mare, acum!

Mai e ceva ce nu trebuie să uiți! Materia predată de domnul profesor e una grea! Cu responsabilități, pentru viitorul multora dintre voi! Domnul profesor muncește mult! Rezultatele se văd! Și tu ești unul dintre ele! Poate, asta l-a deranjat. Îl interesează viitorul vostru! Înseamnă că domnul pune suflet! Mult suflet!

- Da, așa e, mamă!

- A doua zi, ce s-a întâmplat?, întreabă mama.

- A doua zi m-am dus la școală. Prima oră o aveam cu dânsul. N-am mai stat în spatele clasei. M-am mutat în prima bancă. Am salutat cu toții, ridicându-ne în picioare. Eu nu m-am așezat. Domnul profesor a rămas mirat.

- Ce s-a întâmplat, Andrei? Dorești ceva?

- Am rămas, domnule profesor, să-mi cer scuze, pentru ieri! Vă rog să mă iertați!

- Bineînțeles, Andrei! Scuzele ți-s acceptate! Te rog, ocupă loc!

Mai departe, totul a fost bine. Liniște, în jur. Doar în sufletul meu era încrâncenare. Mă simțeam la fel de nevinovat, ca și în ziua întâmplării. Și, totuși…

- Da, știu că te-ai întors acasă și ai venit direct la mine să-mi spui că ai rezovat problema. Așa... bărbătește! Cum ai considerat tu! Nu ai fost împăcat în suflet, dar m-ai ascultat.

- Da, mamă, te-am ascultat! Nu puteam să nu o fac! Dar… Îmi amintesc că în clipa aceea, te-ai întors cu fața spre perete și îți curgeau lacrimi. Mari. De ce, mamă, de ce? Numai pentru că sunt copil de domn? Am făcut ce a trebuit! Așa am crezut că e bine! Dar nu am fost vinovat! Nu!

- Așa e! M-ai ascultat. Asta e important! Asta am simțit că trebuie să faci! Poate și azi ți-aș spune același lucru. Nu, nu regret! Și, știi de ce? Profesorul tău e pensionat acum. Mă întâlnesc uneori cu dânsul, prin oraș. Nu se întâmplă vreodată să nu mă întrebe, sincer și direct: Ce face, Andrei, doamnă? Cum o duce? Are serviciu bun? A învățat bine! Mi-a fost elev. Cu toții au fost copiii mei! Mă mândresc, cu fiecare!

Da, Andrei! Un profesor care le poartă de grijă copiilor lui, chiar și în anii de pensie, dovedește că-i iubește ca un părinte! Iar uneori, un părinte poate greși. Are voie să o facă. Chiar dacă e părinte! Și nu o face cu răutate, Andrei! Așa cum, dăruindu-și timpul, se ocupa de pregătirea voastră în orele suplimentare care se numeau CONSULTAȚII. Nu erau plătite!

Datorită lui, majoritatea dintre voi ați fost admiși la facultate. V-a ușurat învățarea la o materie grea. Nu-i puțin lucru!... Vă însoțea la olimpiade și concursuri. Știi… Se bucura pentru reușita voastră. Mă bucur că ești copil de domn, iar domnul profesor v-a fost părintele de la școală. Chiar unul mai exigent! M-aș bucura să-l zăresc pe peronul gării. Sper să-l întâlnim, la coborâre! Aș vrea din suflet, să-i spui, din nou, VĂ MULȚUMESC, domnule profesor! Pentru tot!

- Așa o să fac! Știi, mamă, ce am eu în ghiozdan? Dosarul care mă va ajuta să mă înscriu pe lista profesiei de dascăl, la facultate!

Foto: cugetliber.ro