Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  49 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



POVEȘTI DIN SAT: Câine rău, da' bun...

20/08/2017 15:32:55 Nadia URIAN  
Când treci prin dreptul porții observi tăblița albă, agățată de gard, ce are lipită o fotografie cu un câine rău. Rău și fioros. Unul… al cuiva… Îți cobori privirea și vezi întinzându-și botul spre tine, scheunând și dând din coadă, un câine… bun.

Nu latră, nu încearcă să sară gardul sau să-l rupă, ci vrea să-ți lingă mâna și să îl mângâi pe capul dat ușor pe spate. Sau sub bărbie. Te lasă și întinde botul. Scheunatul e un plânset de jale care aduce mai mult a bucurie. Revoltă și enervare e doar atunci când pe uliță trece o căruță. O provoacă caii, cu tropotele lor și zgomotul scos de roțile căruței pe pietrișul drumului. Atât. Ceilalți, toți, cei care trec ziua și vâră brațul prin gard, spre ea, sunt prieteni.

Toți. Dușmani nu are decât noaptea. Atunci prieten nu-i mai e niciunul. Nimeni. Nici măcar stăpânul dacă nu-l atenționează de departe…

- Așa-s, doamnă, lupii! Ziua-s blânzi, dar noaptea-s nebuni…! Te rup, nu alta… Doamne ferește!

Dacă sosești de undeva noaptea și nu îți trece prin cap să vorbești cu Hera, cățelușa, ca să-ți recunoască vocea, riști să rămâi desfigurat… de mușcăturile ei. E în stare să-și scoată capul din legătoarea–curea, să sară gardul și să te atace.

- Tu, Hera, ce-i cu tine, tu? Tu, fetiță, tu…! Nu ne cunoști? Noi suntem…

Cum să nu-i cunoască? Pe ei și pe toți copiii uliței, pe care-i petrece de la o poartă la alta, în fiecare dimineață. 

- Mami, cred că mie Hera îmi cunoaște și ghiozdanul! Și căciula, și papucii…

Și ei, copiii, i-ar spune Herei și despre notele pe care le aduc în bagaj, la întoarcere… Mai ales de cele mai puțin bune… Hera  nu vorbește, dar Hera îi înțelege. Și le linge mânuța, prin gard… Și dă din coadă, a bucurie… Iar mârâitul ei e un cântec…

De aceea, pentru tăcerea și compătimirea ei, copiii o răsplătesc cu câte un biscuit. Mereu, mereu. Și ea îl mestecă, îl mestecă….

Greșești că spui uneori „-Nu te teme! Nu face nimica! E blândăăă!”

Nu, nu greșești, dar trebuie să completezi: „Ziua”!

  • De unde o ai? E câine de rasă, se vede!
  • Stai să-ți spun povestea: „În cușca ei, pe vremuri, țineam un câine mic, alb. Rău și iute. Iute și neascultător. A doua zi după ce l-au adus am ieșit afară, cu farfuria cu mâncare. M-am dus direct la el, fără să previn, pe nimeni. Stăpânii casei au înlemnit de spaimă. Erau atât de mulți cei ce fuseseră sfâșiați de colții lui!

Doar că noi am devenit prieteni, dintr-o dată, spre uimirea tuturor. Pe loc și pentru totdeauna.

A murit de bătrânețe Luluca. Da, a murit și am îngropat-o. În grădină.

Apoi, copiii l-au adus aici pe Rex. Erau mici și s-au dus pe jos până în capătul satului, să-l aducă, în brațe, pe… Rex. S-a îmbolnăvit, de boala aceea grea, din care câinii nu prea au scăpare. Îmi amintesc cum curgeau lacrimile șiroaie pe obrazul copiilor, micuți atunci, și care ne cereau disperați:

- Salvează-l, mamă! Salvează-l, tată! Vă rugăăăm! Uite, s-a dus să mănânce iarba din grădină. Din aceea care le face bine câinilor când au rău mare… Așa mi-a spus Buni….

Numai că era prea târziu ca să mai faci ceva.

Dar, totul a fost o lecție. Pentru toți. Acum, când Hera făcuse aceeași criză. Acum, peste ani, totul părea atât de simplu! Cum? De ce?

Cu mașina în curte, cu pătura pusă pe bancheta din spate a mașinii, mângăiată pe cap… Dusă la  medic și la tratament, vreme de o săptămână…

Hera s-a întremat. Nu ușor, însă. Pentru aceasta, îl ascultă și îi este recunoscătoare celui ce a salvat-o. Se așază pe labele din spate, ridică capul și îl privește în ochi. Direct. Adânc. Adânc și senin.

- Cuminte, Hera!

Nu este poruncă mai fermă și nici un alt motiv de ascultare. Nu mișcă și nu-i iese din cuvânt. Se gudură și cu nasul îți ridică  mâna, cu o smucitură… Să o mângăi. Dacă stai aplecat, își vâră capul pe sub cotul tău, ca într-o îmbrățișare. Dacă stai pe leagăn își pune capul în poala ta, așa, într-o parte.

De aceea, cel care e martor la toate acestea, nu poate să nu remarce, cu căldură și satisfacție:

- Aaaa, ăsta nu-i câinele, ăsta-i… omul! S-a pus suflet și se culege… dragoste! Da! E tot ceea ce a sădit în el! E clar!

-Păi, se poate altfel? Copiii, când vin acasă, nu uită niciodată să-i aducă batoane. E și ea membru al familiei.

De la o depărtare de două case se aude schelălăitul, plânsul și tăvăleala Herei la picioarele lor. Coboară din mașină, în fața porții. N-au cum să intre, înainte de a o răsplăti cu mângăieri. Ei știu că doar pentru ei are plânsetul acela. Nu e om să nu o poată spune și nu ești om dacă nu vezi asta!

A făcut pui. Pentru prima dată. Născuse puiul afară, în zăpadă. Era atât de îngrijorată de ceea ce i se întâmplă. Avea atunci un altfel de plânset. Mai subțire și mai agitat. Lătra scurt și scheuna subțire. Chema stăpânul să o ajute. Se rotea în jurul puiului lăsat pe zăpada rece. Era copilul ei, iar ea era mamă.

A intrat cu el apoi, în spațiul pregătit. Și-a lins puiul și l-a vârât la căldura trupului ei. Era primul din cei opt ce aveau să se nască. Dar, nașterea era grea. Cerea ajutor, ridicându-și, cu greu, capul, de pe fânul moale. Stăpânul își pusese un scăunel, lângă ea, un bec deasupra și o mângâia pe frunte.

- Fetiță! Tu, fetiță, tu…

Răspunsul ei era un geamăt scurt. Era un geamăt.

Dacă simțea că vrei să pleci își ridica capul, gemea scurt și îți cerea să rămâi. Avea nevoie de tine. Avea nevoie de copiii ei. I-a îngrijit, cu drag. Au crescut în curtea din spate, departe de privirile tuturor. În fiecare dimineață îi aducea, încolonați, să salute copiii uliței. Cei care mergeau spre școală. Câtă bucurie pe ei! Dar pe copii? Opt mogâldețe, maro închis, precum mama, fioroși la chip, precum tata, pășesc teapa-teapa, dând din coadă, des, ca și cum ar fi niște jucării electrice, lăboase și delicate. 

Te îmbrățișau cu labele din față și te invitau să rămâi să te joci cu ei.

Joaca lor era o joacă a copiilor. De aceea, când Raducu, nepoțelul, a intrat direct în cușca Herei, bunicul și toți ceilalți au înlemnit. A vrut să iasă, dar s-a împiedecat de lanțul ei. A căzut. Hera a venit în fugă. La copiii ei și la inamicul copiilor ei. Dar… nu! S-a așezat cu tot corpul deasupra copilului și l-a prins ca într-o menghină. Nu, nu l-a călcat pe mânuțe! Nu l-a lătrat! S-ar fi speriat copilul! 

A început să-i lingă fruntea și părul și fața. Era clar: prietenul copiilor ei era și prietenul mamei. Pentru totdeauna! L-a împins cu botul, de fund. Ca pe copiii ei. Ca să-l ridice. Să-l ajute. Nu, nu să-i facă vreun rău.

I-a rămas însă, un scheunat bolnav, înfiorător, ușor de observat. Când pleacă o mașină, oricare, din fața casei, începe să se agite. Urlă și plânge, plânge și urlă. Altfel. După copiii ei, luați de alți stăpâni, în curțile lor, spre creștere. Departe… Unul din ei, l-a luat în brațe și, înainte de a pleca, i l-a mai arătat încă o dată. Prin gard. Așa a început, totul. Plânge…

Acum nu poți decât să-i mai arăți Herei imaginea din telefonul stăpânului, în care și-ar mai vedea puii. Crescuți. Dar ea nu înțelege! N-are cum!

Își mângăie sufletul cu copiiii cei mari, care o înțeleg, o iubesc și o răsplătesc, cu mare drag.

Pe ea, pe Hera, cea care poartă un nume prea mare pentru statura unui câine ciobănesc-german, zis câine-lup. Îl completează însă, cu renumele unui câine credincios și bun. Păzește casa, se bucură de venirea ta, precum un frate. Și nu te miri să-i vezi vasul cu mâncare, neatins, până când intră pe poartă stăpânul. Stă flămândă, zile în șir, nu se atinge de mâncare, până când te întorci la ea. Doar ea și casa. O păzește cu credință. Singură. Cu dorul de stăpân... Nu-l merită oare? E mai mult decât dragoste. Hera oferă dragoste necondiționat. Neoprită și neexplicată. Merită să încercați și dumneavoastră! 

Stăpânul o răsplătește deseori cu o excursie, la pădure. De câte ori poate. Vreți să știți ce scheunat are Hera la vederea rucsacului de drumeție? Ca un copil, așa se bucură… Îl cunoaște. E destul să rostești cuvântul „pădure” și să-ți pregătești bagajul. Nu poți crede! Singură își apleacă capul să i se pună lesa. Și face orice, să nu greșească… Dacă i se răzgândește cumva stăpânul? Intră până peste prag, scheaună de bucurie și se retrage urgent. Știe că aici nu are voie să intre. Scheaună, dă din coadă și o apucă prima spre poartă. Ce păcat că nu are glas! Are însă un suflet credincios, maaare, cât numele ce-l poartă. Hera!

Privești apoi, din spate, un cuplu perfect: câine și stăpân, mergând la pas, spre locul în care Hera își găsește prietenii, stăpânii turmelor de oi, de pe dealurile din jur. Cu toții slujesc OMUL, ca cea mai importantă creatură, de pe „podul pământului”.

3732 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2022 Bistrițeanul.ro