În salon, masa era întinsă ca pentru o mare sărbătoare. Oare, de ce? Sărbătoreau ceva?

De undeva, dintr-un scaun cu rotile, apare în forță, bunica. E mama domnului, mare director de bancă. Bătrâna se oprește brusc în fața lor și îi întreabă, nervoasă:

-Ați venit?

-Da, mamă, am venit! Ea e Lili. Lili, ea e bunica. Adică mama mea și soacra soției mele.

Bătrâna o privește atentă. Se întoarce cu spatele și pleacă grăbită, învârtind roțile căruciorului în care stătea.

-Mie nu-mi place, Lili! Nu! Afarăăă!

Domnul zâmbește stânjenit. Pleacă în urma femeii. Doamna rămâne lângă Lili. Îi explică:

-Își revine ea. De la boală… Nu e mereu nervoasă. O să vezi…

Cu mâna îi face semn să ocupe loc la masa rotundă din sufragerie.

Menajera îi aduce mâncarea. E de origine poloneză, dar înțelege perfect limba bătrânei. Mama ei a lucrat ca menajeră pentru doamna din cărucior, iar acum, în locul ei a rămas ea. Lili o privește atent. Femeia face gesturi sigure, calculate, reci, dar… curtenitoare.

Lili mănâncă. Mâncarea îi merge pe gât cu noduri. Înțelege doar câteva cuvinte, din cele dictate de Vera, dar traduce cu privirea mult mai mult decât un dicționar.

Ce-i drept, mai învățase ea și din el, înainte să vină… Știa… Așa fac toți.

-Poftă bună! Acum, du-te la odihnă. Sus, în cameră! Este baie, poți face duș, te odihnești și când dorești, cobori, ca să vorbim.

Lili înțelege cât poate. Încearcă… Se supune. Vrea să adoarmă, dar nu reușește. Gândurile îi zboară departe… departe… La copiii și la mama ei. La soră… Între ce să aleagă? Ceva mai bun? Unde? Cu forțe noi, după două ore de neliniște, coboară. Bătrâna o simte... Întoarce căruciorul și o ia la fugă.

-Nu-mi placeee! Nu o vreauuu…! Afarăăă!

-Mamă, mamă, ce-i cu tine? De mâine o să fiți numai voi două, la casa ta. Ce o să te faci?

-Lili e un om bun! Se vede ușor! E frumoasă și are suflet blând! Accept-o! Te rog, mamă!

Bătrâna acceptă sau nu, dar cel puțin nu mai urlă. Încetează. Lili începe să scrie în carnețel, întocmai ca la Vera, ceea ce îi dicta doamna, nora femeii nervoase. Scria cuvinte dictate și traduse, prin indicarea obiectului: pahar, lingură, farfurie, medicament. Medicamentele femeii erau prima ei grijă, ca și modul de administrare al acestora.

Obiectele erau arătate cu degetul, iar Lili începea să prindă curaj. Va încerca. Să vedem ce… În cărucior, după o fractură de șold, bătrâna rămase mai bine de jumătate de an. Nimeni nu i-a spus Lilianei mai mult. Acum, că va avea însoțitor, bătrâna trebuia să se întoarcă, la casa ei, în orășelul apropiat de cel al băiatului.

Acolo, în blocul cu un etaj, locuiau doar două familii. Una era bunica. Singură. De aceea, tot ceea ce ea făcea era cunoscut de vecina de vis–a-vis, mult mai tânără decât bunica. Cam de vârsta Lilianei. Aceasta ținea legătura nu numai cu bunica, ci și cu copiii acesteia, domnii aceia cu funcții mari.

Cum nu mai fusese acasă de câteva luni, bătrânei i se păreau toate, atât de murdare și îmbâcsite! Perdelele erau gri în loc de albe și praful sărea de pe  ele, la prima atingere. Ieșeau nori de praf, numai dacă le atingeai! Erau vechi, de pe vremea mamei bunicii. Nimeni nu avea voie să le înlocuiască!

Lili vrea să le spele.

-Nu! Să nu le speli! Tu nu știi cum să faci! Numai femeia pe care o plătesc, știe asta! Tu ia și spală pe jos! Aici ai mopul! Spală! Șterge praful și apoi, aerisește!

Pe când totul era gata, așa cum știa Lili, bătrânica se apropie, în scaunul cu rotile, ridică mopul și vede apa din găleată, murdară.

Ce-i asta? Apa trebuie să fie limpede! Spală! Acum! În fața mea! Ce ai pus în apă, Cocolino?

Baba face semn că Lili e nebună… 

-Ceee? Vreau să spăl perdelele și îmi spui că nu mă pricep! Spăl pe jos, în nu știu câte ape și îmi spui că nu e bine! De când n-a mai fost spălat, aici? Dacă nu am găsit nici un fel de soluție de spălat, ce să pun în apă, să miroase a proaspăt? Asta am găsit! Spală tu! Pe mine mă plătești ca însoțitoare, nu ca spălătoreasă!

Lili ia mopul și îl izbește de dușumea! Baba începe să urle! Urlă cât poate… Vecina o aude și apare îndată.

-Ce? Ce s-a întâmplat? D-nă, de ce țipați? Ce e? Lili…?

-Doamnă, am spălat aici în trei ape, dar doamna spune că nu e bine! Vreau să spăl perdelele, dar nu mă lasă! Spăl pe jos și nu-i mulțumită! Eu nu sunt slujnică, sunt însoțitoare.

-Da! Așa e! Lili are dreptate! Pentru asta o plătești, nu pentru curățenie! Și nu așa se țipă! De ce? Vrei să plece?

Doamna iese. De dincolo de ușă, vorbește la telefon. Oare, cu cine?

-Alooo?...

A doua zi, Lili spală perdelele. Nu vedeai prin ele dincolo, de murdare. Aduce scara, urcă, le ia și coboară. Bătrâna doarme. Se trezește. O vede.

-Ce-ai făcut? Ajutor!!! Se strică! Nu le știi spăla!

-Ce ai zis? Nu știu? Când ai spălat tu, perdele?

În ușa apartamentului apare vecina. Lili îi explică. Femeia înțelege:

-Spală-le, liniștită! N-ai făcut nici un rău! Stai liniștită, Lili! Ai grijă, cum te urci pe scară! Să nu cazi!

A treia zi, totul din casă era curat, iar aerul respirabil. Casa arăta precum paharul.

-Să nu mai faci curat! Eu nu vreau să te plătesc!

-Nu e nevoie!

-Azi e ziua ta liberă! Trebuie să ieși din casă, să te plimbi și să faci și cumpărături, mâncare...! Poftim, lista și banii!

Lili iese și... se descurcă. Îi aduce femeii ceea ce a scris pe bilet. Mai greu, cu banii... Dar, în magazin aude vorbindu-se românește și... întreabă.

A cumpărat și pentru ea un pachet de țigări, cu știrea bătrânei. Iese pe balcon, în clipele de pauză și mai fumează... Privește relaxată și trage aer în piept. Privește departe.

De data aceasta stă mai puțin.Termină de fumat și vrea să intre înapoi, în cameră. Împinge ușa. Era închisă pe dinăuntru, de bătrână. Lili înțelege. Începe să o strige pe nume. Bătrâna nu o aude și nici nu vrea. Nu vrea. Lili bate cu pumnii în fereastră și în ușă. Degeaba! Femeia stă închisă în camera ei, nedorind să deschidă.

Se face seară. Începe să fie rece. Ce va face? Cum să doarmă pe balcon? Telefonul îi este pe masă, dincolo de ușă. Îl vede. Nu poate să facă nimic. Din blocul vecin, de pe balcon, o vede pe Bety, o altă însoțitoare, tot româncă. Nu-i știa numele, dar se salutaseră de câteva ori, făcându-și semne cu mâna. Bety pricepe ușor. Prea ușor. De ce? Lili va afla răspunsul, în curând....

Femeia coboară, vine și bate la ușa vecinei de vis-a-vis. Îi explică. Vecina înțelege. Vine si o strigă pe bătrână. Bate în ușă. Îi deschide. Vorbesc. Doamna vine apoi și o eliberează pe Lili, după câteva ore de izolare.

Așa s-au cunoscut și s-au împrietenit cu Bety, tânăra româncă, din blocul vecin. În pauzele de pe ceas se mai întâlneau în părculețul dintre blocuri și mai schimbau câte o vorbă. Le era dor de casă.

Bătrânei, parcă nu-i plăcea nimic. Avea zile în care era mulțumită și fericită, apoi, brusc, o ceață i se lăsa pe ochi, așa, dintr-o dată, se enerva și începea:

-Te rog să pleci în oraș! E ziua ta liberă! Pleacă! Nu vreau să te întorci, până diseară! Nu am nevoie de tine! Du-te! Să-mi cumperi...

-Dar ieri am avut zi liberă! Ați uitat?

-Nu, azi ai liber! Te rog să pleci!

Lili îi explică vecinei. Vecina înțelege.

-Du-te! Supune-te! Dacă așa vrea, fă-i pe plac! Nu o refuza și n-o contrazice! Du-te!

Lili iese să se plimbe și se întoarce seara. Nu înțelege de ce doamna o plătește și pentru zilele libere. E ciudată! Se comportă atât de...

-Pe patul din camera mea am găsit un lănțișor din aur, cu medalion. Nu-i al meu! E al tău! Ia-l! îi zice Lili.

Femeia o privește atent. Se răsucește în cărucior și pleacă. Lili nu-i înțelege reacția. Nici enervarea.

Altă dată, după o zi de plimbare, la întoarcere, își găsește dulapul ocupat de hainele femeii, pe jumătate.

-De ce? De ce ai făcut asta? Tu ai atâtea dulapuri!

Femeia nu răspunde. Pleacă grăbită.

Domnii o sunau rar. Tot mai rar. Știau că totul era bine? Sau....? O cunoșteau pe bunica? Îi știau mofturile? Oare? De ce?

Când totul părea bine și Lili s-a învățat cu toate pretențiile femeii, atât de ciudate, într-o dimineață, când tocmai terminase de băut medicamentul, pe tonul cel mai ferm posibil, femeia îi arată Lilianei ușa:

-Afarăăăă! În clipa asta! Afară din casa mea! Acum!

-De ce, doamnă? Ce am greșit? Cum? Așa, pur și simplu?

-Afarăăă! Nu-mi placi! Punct!

Liliana iese din casă și bate la ușa apartamentului vecin. Avea la ea un telefon pe care i-l dăduse vecina, imediat după ce o eliberase din balcon.

Nu de la începutul venirii ei! Nu. Era lăsat de domni, copiii bătrânei, de la început, dar nimeni n-o prevenise. Oare, de ce? Răspunsul vine singur, dar... greu. Vecina îi explică. Lili e a șaptea îngrijitoare pe care o avuse bătrâna, în ultimele două luni. Dintre toate, ea stătuse cel mai mult. Toate erau găsite și aduse, din aceeași sursă... inepuizabilă. Inepuizabilă!!! 

Foto:sfantaecaterina.ro