Dimineață. Pe coridorul școlii începe agitația. Unul câte unul, copiii încep să vină. Urmele somnului au plecat sau au rămas încă, pe fețele lor. Apare Nina. Oare, somnul sau … ?

- Bună dimineața, doamna profesoară!

- Bună dimineața! Ești tristă, Nina? Ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat?

- Nu, nu s-a întâmplat nimic. E bine. Mama pleacă mâine, în Anglia…

Doamna profesoară o privește mai atentă și vrea să-i citească mai bine… fața. E abia în clasa a cincea. Da, o știe pe Nina, din clasele primare. O cunoaște bine. A fost o elevă foarte bună la învățătură, dar și cuminte. Acum a rămas acasă, cu bunicii. N-are frați sau surori. Pentru toți din casă, ea este… comoara.

Iar bunicii nu ar face nimic care să o supere. Dimpotrivă. O iubesc și ei dar și... oricine. Are doar calități. Ce defecte să-i găsești? Finuță, elegantă, cu măsură, delicată. Silitoare la învățat. Mereu zâmbește. Nu dă zâmbetul pe… bani. Așa zice bunica. Iar Nina o ascultă.

Toți colegii o iubesc și vor să-i fie prieteni. Nu doar pe Facebook. Nu. Și fetița și doamna știu că mămica ei va pleca din nou la muncă.

- Se întoarce doar peste șase luni. A zis că numai de data asta mai pleacă…

Dar, nu ajunge la sfârșitul cuvântului, că o îneacă plânsul. Un plâns jalnic, presarat cu sughițuri. Nu aşteaptă să i se răspundă, că își şi reazimă căpșorul de pieptul profesoarei.

Doamna e tânără și apropiată de elevi. Are vocea caldă și sufletul bun. Vrea să o ia în brațe și să o strângă la piept. Asta și face. Ce să-i mai spună? Care explicație să i-o repete? Ce scuză să găsescă, care să-i fie încurajare fetiței?

- Vezi, Nina, ce s-ar întâmpla dacă mama n-ar avea unde să plece la muncă, să câștige? Te-ai gândit ce ar trebui să auzi în fiecare zi? Doar scuze că nu sunt bani ca să îţi cumperi cele de trebuință. Ti-ar plăcea? Altfel, nu-ţi lipsește nimic! Ce alt serviciu, la fel de bine plătit, și-ar găsi în țară? Şi apoi, părinții tăi sunt oameni sănătoși și de aceea, profită de asta. De sănătate și de hărnicia lor…

Dar, fata o privește lung și din priviri înțelege că nu-i dă dreptate profesoarei. Parcă ar vrea să zică: „Dar eu n-am nevoie de bani, n-am nevoie de nimic, decât de Mama! Da… și de tata! Dar măcar de mama!”

- Hai, Nina, liniștește-te! Mama o să se întoarcă, o să vezi!

Timpul trece repede. E primăvară, e martie, e soare, dar mama trebuie să plece. Acum începe sezonul de muncă. N-are de ales. Doar acum și… gata! O să vezi!

- Doamna profesoară, la serbare o să vină unchiul. Unchiul, bunica și străbunica. Cu ea seamăn. Vine de sâmbătă, de departe, cu trenul, ca să nu întârzie! Dacă mama e plecată... Tata… și el...

Și, iar o îneacă plânsul.

- Copii, facem o repetiție! începem cu cântecul Mama.

„Mama, doar mama, găsește alinare, Simte când ceva te doare”

Cântecul răsună voios, presând parcă, sticla ferestrelor. Doar un hohot de plâns rupe melodia. E plânsul Ninei.

- Se poate, Nina?

- Dar, nu vreau, doamnă! Nu vreau, numai că… mama mea a plecat!

Și iar plânge și iar… doamna o ia în brațe. Da, profesoara… Are și ea două fetițe, acasă. Se întâmpla ca, uneori, în pauză, când cineva vroia să o supere pe fetiță, să-i amintească doar versul din cântec:

- Auzi, Nina: „Mama, doar, mama...”

Şi era destul ca fetița să înceapă să plângă. Așa o necăjeau copiii. Ei nu simțeau ce simte Nina. Aveau părinții acasă.

- Doamnă, la vară mă duce și pe mine mama, în Anglia. Mă duce și pe mine. Patronul ei are o fetiță de vârsta mea. O să fim prietene. Și dacă nu o să învăț limba, o sa fiu cu mama. Chiar dacă o să stau toata ziua închisă în casă, o aștept pe mama. Înțelegeți?

A dus-o. A fost încântată fetița de ce a găsit acolo, dar nu și-a găsit locul. Nici una dintre prietenele ei nu semănau cu cele de pe ulița ei. Erau reci... erau distante... erau altfel. Cu greu s-a despărtit de mama, care a trebuit să mai rămână. Nu-i venea să se întoarcă, ca să nu o lase pe mama. Dar ce să facă? Începea școala, iar acolo, nu își găsea locul.

Oare, mama cum se... împarte? Adoarme cu poza ei în față, lăudând-o cât de bine învață. Și are dreptate. Îi seamănă mamei. Și tatei...

S-a întors, cu inima rănită, la ea acasă. La cei care au condus-o la gară, în ziua plecării. Îi era DOR de toti copiii de pe uliță, pe care i-a abandonat, în vară... Au condus-o la gară, când a plecat.

Ce dor i-a fost de joaca cu ei...! De întrecerile cu bicicletele, de plimbările în sat, la Cope sau magazin, cum spuneau, de ulița dragă… Dar, DORUL de mama i se citea în suflet. O rodea tare, tare de tot...

- Doamnă, vine MAMA!

- Vine, vine, Nina, dar tu de ce umbli în tricou, dezbrăcată pe frigul ăsta?

- Nu mi-e frig, doamnă!

- Ei, nu ți-e frig! Vrei să te găsească mama bolnavă? De câte ori ți-am spus să te îmbraci? Nina, mama ta când vine?

- Sâmbătă, după olimpiadă. Când sosesc acasă, o găsesc pe mama... Sper să mă pot concentra, că numai la mama mă gândesc! La limba română m-am descurcat foarte bine. Acum…

La întoarcere, Nina a adus celor de acasă câte-o prăjitură. Așa făcea, de fiecare dată.

- Sărut-mâna!

- Ce-ai făcut? Ai știut? Cum te-ai descurcat?

- Știi, buni...

Nina ar vrea să înceapă să le povestească, dar... simte ceva... Deodată, o bucurie îi inundă fața și sufletul... A uitat de Olimpiadă...

- Ce...? Ce...? Aici miroase a… MAMA... MAMA...! Îi simt parfumul...!

Se ridică și umblă prin casă, căutând.

- A sosit MAMA! Unde-i mama?!

Începe să deschidă toate ușile, să o caute, că n-a lasat nici o urmă care să o trădeze. Ar vrea să plângă, dar bucuria i se citește pe chip. I-a simțit mirosul, i-a simțit parfumul... cel care i-a bucurat sufletul, răvășit. Olimpiada i-a adus nu doar o notă bună și o diplomă.

Olimpiada i-a adus-o pe MAMA!

Oare Nina visează? Nu-i vine să creadă.

Se așează lângă mama, la masă. O privește îndelung. O îmbrățisează, strâns. Nu, nu visează… Ce bine că a mai cumpărat o prăjitură!

„Mama, doar mama, găsește alinare, știe când ceva te doare…”

P.S.  Nina a crescut. Mama a rămas acasă. Nu a mai plecat. Zâmbetul Ninei e prezent pe fața și în sufletul fetiței. Nu, nu-l dă pe... bani!

- Ce dorești să te faci când vei fi mare, Nina? - Profesoară, doamnă! PROFESOARĂ! Atâta îmi place!

Oare de ce?