O lume în care mii de oameni cred încă în zei, sunt siguri că dacă se poartă urât cu maimuţele vor fi pedepsiţi, o lume în care oamenii, extrem de credincioşi, se închină celor 330 de milioane (da, aţi citit bine!) de zei.

Nepalul e o altă lume, e o ţară minunată, cu peisaje care îţi taie respiraţia, dar şi cu oameni care trăiesc în alte vremuri. Au rămas parcă încremeniţi în timp, blocaţi între două lumi care acceptă cu greu oameni veniţi din alte părţi să le spună că alta e realitatea...

Flavia Danciu - reporterul Bistrițeanul.ro care visează să schimbe lumea cu una mai bună

Flavia Danciu, fosta noastră colegă, recunoaşte că a avut o atracţie pentru hinduşi încă din clasa a VII-a, când a citit Moartea unui Guru. Încă de atunci şi-a dorit să ajungă aici şi anul acesta a reuşit, ascultând o voce interioară care îi spunea că le-ar putea îmbunătăţi viaţa acestor oameni. După liceu, părinţii nu au fost de acord ca Flavia să plece atât de departe, aşa că resemnată şi-a continuat studiile. A absolvit o facultate economică şi un master în finanţe bănci. Apoi a fost aproape un an reporter la Bistriţeanul.ro. Gândul ei a rămas însă tot peste mări şi ţări...

Drumul spre Nepal începe la Constanța

Sufletul ei pereche – Florin a fost cel care, venit la Bistriţa cu prezentarea unui program al unei şcoli speciale din Constanţa, i-a reprins dorinţa de a pleca... Astfel, prima oprire în drumul spre Nepal a fost la Constanţa, unde există o şcoală care asigură pregătirea tinerilor pentru a pleca în străinătate în misiuni umanitare. Aici, Flavia a învăţat şi să cânte la pian și “am învăţat în primul rând cum să interacţionăm cu oamenii din alte ţări, cum să te apropii de ei, cum să le arătăm că prin felul nostru de a fi, prin faptul că suntem creştini, suntem veseli şi fericiţi. Le-am arătat că noi credem în ceva ce ne dă linişte, pace şi bucurie. Am învăţat cum să ne adaptăm într-o cultură total diferă de a noastră, dar şi cum să înveţi rapid o limbă străină”, ne povesteşte Flavia.

Profă de engleză pentru copiii din Nepal

Căsătoriți de puţin timp, Flavia şi soţul ei Florin au ajuns în acest an în Nepal, această plecare fiind cumva luna lor de miere. Dar, viaţa aici nu este deloc uşoară. Localnicii nu au apă, mâncarea e puţină şi ciudată ca şi gust, energia electrică funcţionează doar 4 ore pe zi, iar animalul de casă e şopârla care intră peste tot. Cu toate neajunsurile din cele două luni petrecute acolo, vor să se întoarcă și nu au nicio ezitare când răspund în cor la această întrebare.

În cele două luni petrecute în Nepal Flavia şi Florin s-au ocupat de copiii de la o şcoală din Kathmandu, capitala Nepalului. Ea a predat engleză, iar Florin - informatică. După-amiezele le petreceau la un centru de copii din apropierea casei unde au locuit. “Cele două luni de practică sunt de fapt provocarea de a te testa dacă poţi supravieţui. Totul este altfel.  Lumea, mâncarea e iute, clima, e mult praf. Ne-am îmbolnăvit, dar asta ne-a dat mai mult curaj şi ne-a întărit credinţa că trebuie să mergem acolo”, mai spune Flavia.

Florin este la a doua experienţă de acest gen, așa că cele două luni petrecute în Nepal au fost mult mai uşoare. “Anul trecut am fost singur şi a fost mai greu că nu aveam cu cine vorbi româneşte. Știu că mai sunt turişti care merg şi fac alpinism, în rest am fost singurii români...”

În mijlocul celor care se închină maimuțelor

“Cel mai tare ne-a impresionat devoţiunea lor faţă de divinitate. Sunt foarte credincioşi faţă de divinitate, îi întrec în ritualuri pe cei mai credincioşi dintre credincioşi, sunt extrem de devotaţi în încercarea lor de a mulţumi divinitatea. La noi se fac astfel de lucruri doar în pelerinaje. Se trezesc dimineața la 5 pentru a se ruga, se târăsc pe burtă pentru a se închina zeităților...Te doare într-un fel să vezi că deşi sunt atât de devotaţi divinităţii şi respectă o mulţime de ritualuri, nu cred defapt în nimic. Nu au nici un răspuns...”, povestesc cei doi tineri.

“Am fost într-o zonă unde era un templu al maimuţelor şi oamenii se închinau lor. Toate casele din zonă aveau gratii puternice pentru că era plin de maimuţe care luau ce vroiau şi distrugeau, dar fiind animale sfinte, la care oamenii se închină, nimeni nu le făcea nimic”, ne povesteşte Flavia.

“Acolo timpul nu contează. Nu există stres, oamenii nu au noţiunea timpului, oricum au bătut toate recordurile de viteză... am făcut 140 de kilometri în şapte ore. Circulaţia e îngrozitoare”, ne mai poveşteşte Flavia râzând.

Cei doi așteaptă cu emoție o nouă misiune umanitară și, deși multora le e greu de înțeles ce-i animă, ei nici măcar nu caută înțelegerea altora când la mijloc e vorba de a întinde o mână de ajutor unor copii născuți fără șansă. Și până când vor pleca din nou să nu vă mirați dacă Flavia va fi iar alături de Bistrițeanul.ro în acțiunile umanitare, cum a făcut-o împreună cu soțul ei și de Crăciun. Pentru cei doi tineri cel mai frumos mod de a-și trăi viața e să-și ajute semenii.