Catedra de chitară clasică există în cadrul Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa doar de 10 ani. Şi tot atâţi ani au fost necesari până la primele performanţe, greu de imaginat la începutul anilor 90. Un băiat de 12 ani – Alexandru Grecu – a reuşit, într-un timp record, să fixeze Bistriţa pe harta muzicală internaţională, participând în ultimele două luni – la două dintre competiţiile foarte importante ale Europei: la Belgrad, la Festivalul Internaţional „Guitar Art Festival” şi la Gorizia, în Italia, la Concursul European de Chitară Clasică „Enrico Marcatali”, care a reunit peste o sută de chitarişti şi reprezentanţi valoroşi ai şcolilor de chitară clasică din Italia, Germania, Austria, China, Rusia, Costa-Rica, Croatia, Polonia, Serbia, Taiwan sau Bulgaria. În ambele competiţii, Alexandru Grecu a reuşit să se claseze pe locul II, câştigând medalii de argint.

Totul a început... la Belgrad, unde tânărul chitarist bistriţean s-a confruntat cu nivelul competiţional foarte ridicat şi cu severitatea unui juriu condus de Costas Cotsiolis, unul dintre maeştrii incontestabili ai chitarei clasice.

Tot aici, impresionaţi de performanţa bistriţeanului, organizatorii l-au invitat să participe şi la Concursul European de Chitară Clasică „Enrico Marcatali” din Gorizia, unde Alexandru Grecu a concurat în secţiunea solo la categoria a II-a de vârstă (10 - 13 ani) şi a trebuit să convingă un juriu compus din Arcidiacono Francesca (Italia), Saretta Franco (Italia), Radnić Ante (Croaţia) şi Käppel Hubert (Germania).

Ce înseamnă participarea într-o asemenea competiţie?

„La Gorizia nu am avut timp de vizitat oraşul, dar nici vremea nu ne-a permis. Totuşi, într-o zi am avut ocazia să vedem Marea Adriatică şi să facem câteva poze. La Belgrad am avut mai mult timp, pentru că am stat o săptămână întreagă şi în fiecare zi am reuşit să facem câte o mică plimbare prin oraş...” a povestit Valentin Pop, profesorul de chitară al lui Alexandru Grecu.

„Rolul acestor competiţii şi festivaluri este acela de a ne conecta cu cei din afară. Trebuie să ştim unde ne aflăm ca şcoală de chitară, trebuie să ştim ce mai avem de făcut ca să fim compatibili, trebuie să ştim care este nivelul performanţei. Concursurile acestea au un rol motivaţional imens, indiferent dacă ieşi sau nu câştigător. De fapt, aceasta este una dintre situaţiile în care câştigi chiar şi atunci când pierzi: dacă se câştigă un premiu, copilul devine motivat şi încrezător, dacă nu câştigă îi rămâne satisfacţia că este acolo şi poate să concureze cu cei mai buni copii din Europa. Până la urmă, scopul este să cânte cât pot ei de bine...”

Uneori, chiar şi atunci când pierzi, în realitate câştigi

Alexandru Grecu, elev în clasa a-V-a la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistriţa, este câştigătorul premiului I la mai multe festivaluri şi concursuri din ţară: Festivalul Internaţional de chitară „Transilvania” din Cluj-Napoca, Festivalul Internaţional de chitară „Terra Siculorum” din Odorheiu Secuiesc, Festivalul Internaţional de chitară de la Sinaia, Festivalul Internaţional al tinerilor chitarişti „Eduard Pamfil” din Bucureşti şi multe altele.

„Are şanse să iasă pe primul loc data viitoare, sunt convins de asta!” afirmă Valentin Pop. „Dar până la urmă nu contează să câştige în faţa cuiva sau să bată pe cineva. Este vorba de un concurs cu tine însuţi... Poţi să fugi de unul singur şi să ieşi pe ultimul loc... Nu e chiar atât de uşor cum pare. Trebuie să te concentrezi, să dai ce e mai bun din tine pe scenă, să cânţi la cel mai înalt nivel posibil, să faci ca sutele, poate miile de ore de studiu la chitară să conteze. Trebuie să cânţi impecabil.”

Chitara, un stil de viaţă unic şi fascinant?

Valentin Pop este convins că acest instrument este mai actual decât îşi imaginează unii. Între altele, şi pentru că „îţi induce o anumită disciplină, o anumită rigoare. Se poate studia câte un pasaj timp de trei luni de zile... Într-o dimineaţă, la Academia de muzică din Cluj îmi căutam o sală să repet ceva, iar de undeva se auzea un profesor cântând la pian, un pasaj în octave paralele, îl cânta rar, foarte rar... Seara, când am terminat eu, profesorul acela era tot acolo, cânta acelaşi pasaj, mult mai rapid şi foarte legat şi expresiv, fiecare notă părea gândită, fiecare atac precis, nicio notă lăsată la voia întâmplării... Am rămas impresionat, a avut răbdare să cânte acelaşi pasaj o zi întreagă...” povesteşte Valentin Pop.

Chiar dacă ştii o singură piesă la chitară – nu te poţi plictisi, pentru că ai la dispoziţie o mulţime de nunaţe, o mulţime de sonorităţi de explorat într-o singură melodie. Totul poate fi diferit dacă vrei şi ai capacitatea de a explora. Chitara în sine este un instrument fascinant, o mică orchestră care poate imita atâtea alte instrumente şi, în final – una dintre cele mai frumoase dimensiuni de a trăi: „...te trezeşti, îţi bei cafeaua, iei în mână chitara şi cânţi câteva minute... Atunci când n-o faci, simţi că-ţi lipseşte ceva. E ca şi joggingul, tot alergând şi obişnuidu-ţi organismul, îţi dai seama că nu te mai poţi lipsi de el...”