Postul Sfinţilor Petru şi Pavel se încheie astăzi. În timpul acestuia credincioşii au avut restricţii alimentare şi nici nu au putut face nunţi. Căsătoriile sunt însă reluate în forţă. La Bistriţa maratonul nupţial începe de mâine când deja sunt programate două cununii.
În timpul postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel care a durat 17 zile, credincioşii s-au abţinut de la alimente precum laptele, ouă şi carne. Pe lângă restricţiile alimentare, în post preoţii nu oficiază cununii religioase. În schimb însă, cele civile sunt permise.
Cum postul este pe terminate, îndrăgostiţii se grăbesc să se prezinte în faţa ofiţerului de stare civilă pentru a forma o familie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, în acest week-end vor avea loc nu mai puţin de 18 căsătorii, numai în municipiu. Două sunt programate pentru mâine, 13 pentru sâmbătă, iar duminică trei cupluri au anunţat că se vor căsători civil.
Reluarea căsătoriilor nu este motiv de bucurie numai pentru miri, ci şi pentru cei care au restaurante, pensiuni sau săli de nunţi ce abia aşteaptă să fie gazda unui asemenea eveniment.
Următorul post din calendarul creştin ortodox este cel al Adormirii Maicii Domnului care se ţine îmtre 1 şi 14 august, când de asemenea, nu se fac nunţi.