Lucretia si-a dorit, de mica, sa studieze limbi straine, a avut mereu o afinitate si chiar talent pentru acest domeniu, dar, cu toate acestea, a hotarat sa incerce o cariera in haine militare. “Parintii mei mi-au dat impulsul de care aveam nevoie, m-au indemnat sa incerc si, o data ce mi-a intrat in minte aceasta idee, nu m-a mai putut opri nimeni. Am incercat la scoala militara de subofiteri, imediat ce am terminat liceul, dar nu am reusit din prima. Am fost atat de dezamagita si de rusinata, incat nu am vrut sa mai vin acasa. Stiam ca parintii mei au facut eforturi mari sa ma trimita la examen si eu am simtit ca i-am dezamagit. Odata ajunsa insa acasa, am fost surprinsa sa constat ca nu erau suparati, dimpotriva m-au incurajat sa mai incerc. Asa se face ca anul urmator am reusit. Am fost una dintre cele zece fete admise la Dragasani”, povesteste jandarmerita.

La scoala militara, tanara spune ca i-a fost foarte greu, dar s-a obisnuit repede. “Zilnic aveam trezirea la ora sase, apoi inviorare, urma ceremonia de intonarea imnului si de ridicare a drapelului si apoi pas de defilare pana la salile de cursuri. Era, cu siguranta, altceva decat intr-o scoala normala, dar a ajuns sa-mi placa”, marturiseste sergentul major.

Cei doi ani petrecuti departe de casa au fost incoronati de momentul depunerii juramantului si de faptul ca a reusit sa obtina un post in domeniul in care a visat. “ Fiind atat de departe Maieru, parintii mei nu au avut posibilitatea sa vina la mine. Au asistat la depunerea juramantului si mi-au facut o mare surpriza. Nu stiam ca vor veni si, cu o seara inainte, cand aveam emotii foarte mari, am incercat sa-i sun. Nu mi-a raspuns nicicunul, dar am reusit sa vorbesc cu fratele meu si nu mia spus nimic. A doua zi dimineata m-au sunat si mi-au citit mesajul de la intrarea in unitate si asa mi-am dat seama ca ajunsera acolo. A fost unul dintre cele mai fericite momente din viata mea”, isi aminteste Lucretia Cojocaru.

Tanara a avut norocul ca, dupa absolvire, sa prinda post la Bistrita. “Dupa absolvire, cand s-au facut repartizarile, trebuia sa ne ridicam fiecare in picioare, in functie de media obtinuta, si sa alegem unde vrem sa mergem. La Bistrita, era un singur loc diponibil si eu eram speriata ca nu-l voi primi. Din fericire, nu l-a ales nimeni inaintea mea”, povesteste femeia.

Munca in unitate nu este usoara si sergentul spune ca nu a fost roz intotdeauna. S-a obisnuit, insa, sa treaca peste comentariile rautacioase si sa continue in acest domeniu. Spune ca a facut tot ce a putut in fiecare misiune la care a participat si nu s-a simtit niciodata inferioara barbatilor din unitate. “Am participat la tot soiul de misiuni, de la cele de mentinere a ordinii publice, pana la patrulari mixte in oras sau interventii in forta, alaturi de procurori. Am avut chiar si interventii in care am purtat echipamentul special, acela cu “carapace” si, in afara faptului ca, a doua zi, am avut febra musculara, cred ca m-am descurcat foarte bine”, spune jandarmerita.

Lucretia este casatorita de doi ani cu un jandarm, plutonierul Robert Cojocaru, pe care l-a cunoscut cand era la scoala de subofiteri. Acesta a venit de la departamentul de Interventii Speciale din Craiova, la Bistrita, special pentru ea.