Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  40 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Portretul unei doamne: Ica Sigartău, femeia care a adus gimnastica ritmică pe podium!

07/03/2013 10:45:30 Iulia STUPINEAN  
Gimnastica ritmică de la Bistrița s-a născut odată cu venirea ei pe meleagurile noastre, în urmă cu aproape 30 de ani! Din mâinile ei au ieșit multe campioane naționale și europene care o fac mândră în fiecare zi! Ica Sigartău este femeia care visează, muncește și atinge podiumul!

Când spui gimnastică ritmică la Bistrița, spui Ica Sigartău, femeia care a venit în orașul nostru în urmă cu 28 de ani și a dat viață acestui sport frumos, dar deloc ușor. S-a născut și a copilărit la Dej, acolo unde a prins drag de gimnastica sportivă pe care a practicat-o pentru o bună perioadă de timp. A urmat Liceul Nr.2 din Dej, iar o problemă apărută la coloana vertebrală în această perioadă, o determină să renunțe la gimnastica sportivă. Se simte atrasă de psihologie, așa că dă admitere la facultatea de profil de la București, însă fără un rezultat favorabil. În schimb, la examenul de intrare la Institutul de Educație Fizică și Sport ( astăzi Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport) obține un rezultat foarte bun și se clasează printre primii admiși.

“La vremea aceea, sincer, mă vedeam psiholog, și nicidecum antrenoare de gimastică ritmică. Însă cred că în viață toate se întâmplă cu un scop și așa a fost să fie. Asta a fost menirea mea”, povestește Ica Sigartău.

În perioada de practică din studenție a avut tangență cu sportivele lotului național de gimastică ritmică. Atunci a prins dragoste de acest sport, de grația, sincronul și emoțiile dosebite pe care le oferă în ansamblul său, gimnastica ritmică. După încheierea facultății în 1977, ajunge prin repartiție la Clubul Sportiv din Brăila, ca antrenoare de gimnastică ritmică. Petrece aici mai bine 6 ani, timp în care face performanță cu sportivii ei, care devin prin multă muncă, campioni naționali și chiar mondiali.

În 1984 vine la Bistrița unde, în primă fază, se acomodează mai greu. Începe practic totul de la zero și înființează prima secție de Gimnastică Ritmică a Clubului Școlar Sportiv Bistrița, LPS –ul de astăzi. Pornește cu trei grupe, iar treptat se face o selecție și rămân fetele cu cele mai bune aptitudini. După doar câțiva ani de muncă, în 1987 se văd și rezultatele: apar primele campioane naționale la gimnastică ritmică din Bistrița.

“Copiii erau determinați la acea vreme să facă sport pentru că aveau și ocazia să iasă din țară, să vadă locuri noi. Plus că erau atrași de mișcare, de gimnastică. Acum însă nu mai e acel val”, spune antrenoarea.

Se mândrește cu fetele ei, care, pe parcursul anilor, se remarcă prin rezultatele lor deosebite și au ajuns campioane mondiale sau europene: Ana – Maria Guther, Iulia Moldovan, Paula Fechete, Crina Debrețeni, Laura Vălean, Mirela Rus, Mălina Moldovan. Competițiile din ultimii ani au scos la iveală noi sportive care fac mândrie orașului nostru: la Cupa României de la București, Ștefania Oltean ( locul II la Individual Compus, campioană națională absolută la minge) și Ioana Bârsan ( locul III la Individual Compus). Din echipa de junioare, la Campionatele Naționale se remarcă în mod deosebit și Timeea Zadic ( campioană națională, la individual), Crina Cătinean, Cosmina Bondriș.

În urmă cu un an, Ica Sigartău s-a pensionat, astfel că în prezent, la vârsta de 60 de ani, lucrează ca profesor-colaborator de gimnastică ritmică. Are două grupe avansate cu care lucrează zilnic câte 6 - 7 ore. După 40 de ani de muncă în domeniul gimnasticii ritmice are o pensie care abia depășește 1.000 de lei. Însă nu se lasă ușor intimidată, pentru că, spune ea, a făcut ceea ce i-a plăcut cel mai mult și la se întâmplă în continuare.

“Am în prezent o serie foarte bună de fete care sunt campioane naționale, locul I și II. Sunt foarte mândră și fericită că s-a votat echipa noastră pentru a participa la Cupa Mondială care va fi în perioada 17 – 22 aprilie”, spune Ica Sigartău care amintește de Ștefana Olteanu, sportivă care va intra în competiție la Individual Cerc, Minge, Panglică și Măciuci. Special pentru Cupa Momondială, gimnastele de la LPS Bistrița se află în perioada 9 – 15 martie la București pentru centralizare.

Înafara orelor petrecute în sala de gimnastică, Ica Sigartău își face timp și pentru micile sale pasiuni. Îi place să citească, să meargă la spectacole de teatru. Iubește muzica clasică care îi este suport moral în orice, modul său de a se detașa de probleme și de a se regăsi pe sine. Realizează și emisiuni televizate la postul local AS TV, unde apare alături micuțele sale campioane. Pe viitor, își propune să facă și o emisiune dedicată femeilor cu diverse probleme precum cele la coloana vertebrală, prin care să le învețe o serie de exerciții de remediere.

În plan personal, Ica Sigartău se declară împlinită în relația frumoasă pe care o are, chiar dacă nu este căsătorită. Mărturisește că și-ar fi dorit tare mult o fetiță, pentru că iubește mult copiii, doar că, în cazul ei, o vorbă din popor s-a adeverit: “De ce ți-e drag, nu ai parte uneori!”.

Pentru 2013, antrenoarea își dorește să aibă parte de multă putere de muncă ca și până acum, să vadă pace între oameni, mai puțină răutate și invidie. Pe plan profesional, vrea ca fetele ei să obțină rezultate foarte bune la Mondiale, și poate cel mai important lucru, să se facă plăcute publicului, să nu fie o nonvaloare. Este încrezătoare și optimistă în privința competițiilor care se apropie, pentru că, de mulți ani aplică un crez al său: „Niciodată înapoi, mereu înainte!”

 

Rubrica PORTRETUL UNEI DOAMNE este susținută de Agenția de Imagine Bistrița

 

6717 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro