De Sfantul Gheorghe locuitorii de pe Valea Bargaului isi impodobesc portile cu glii. Acestea sunt bucati de pamant din care creste iarba sau flori si vor fi tinute pana se usuca verdeata.
Gliile cu iarba sau cu flori se gasesc la aproape toate portile bargaunailor. Pentru ca duminica nu s-a lucrat la pamant si nu s-au putut scoate glii, acesteau au fost puse la porti inca de sambata.
“Asa se obisnuieste din mosi-stramosi. De cand eram mica mama punea de Sangeorz glii la poarta. Se zice ca asa este bine pentru un an bogat”, explica Raveca V.
Gliile sunt simbolul fertilitatii si al belsugului, dar si un vestitor al primaverii. Se spune ca anul va fi unul bogat pentru cei pe care Sfantul Gheorghe ii gaseste cu glii la poarta.