Proaspătul premier al României, Victor Ponta, a anunţat ieri că va lua înapoi de la primăriile din teritoriu banii alocaţi la ultima rectificare bugetară. Reprezentanţii Finanţelor, dar şi primarii, spun că acest lucru nu este posibil pentru că mulţi au cheltuit deja sumele primite.
În discursul ţinut în faţa Parlamentului înainte de a primi votul de învestitură, Victor Ponta a declarat că va cere primăriilor restituirea banilor alocaţi în urma rectificării bugetare de la începutul lunii aprilie. „Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca mâine, printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei 170 milioane euro şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor şi a salariilor”, a spus Ponta.
Ioan Pintea, şeful Trezoreriei Bistriţa, spune că acest lucru este imposibil, deoarece primăriile au făcut deja rectificări bugetare şi multe dintre ele chiar au cheltuit banii. „Acei bani au venit cu scopul precis de a fi folosiţi pentru plata unor arierate la cheltuielile curente de capital şi a contribuţiilor la fonduri europene. Nu se puteau folosi acei bani pentru campania electorală sau pentru organizarea alegerilor”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro, Ioan Pintea.
Primarii din judeţ sunt nemulţumiţi de declaraţia lui Ponta, inclusiv primarii PSD care au primit bani de la Guvernul Ungureanu. „Eu am făcut deja rectificare bugetară, am semnat contractul cu constructorul şi au început lucrările. E drept că nu am făcut încă plata, dar banii sunt ca şi cheltuiţi. Nu mai pot să-i dau înapoi, dar vom vedea pe parcurs ce se întâmplă”, a explicat primarul din Căianu Mic, Ioan Ţărmure.
Şi primarul pesedist de la Braniştea a fost surprins să afle că i-ar putea fi luaţi cei 200.000 de lei pe care i-a primit. „Am făcut rectificare bugetară şi am trimis proiectul la Finanţe de unde aşteptăm confirmarea pentru a începe să cheltuim banii. Eu aş fi vrut să plătesc salariile asistenţilor personali şi să iau din bani pentru alegeri, dar ni s-a spus că nu se poate. Aşa că i-am folosit pentru iluminatul public în unele zone şi pentru mai multe investiţii mici”, a explicat Cornel Săsărman.
Nici primarii PDL nu sunt mulţumiţi de decizia lui Ponta, mai ales că, voalat, premierul a anunţat că va lua în principal bani de la primariile portocalii. „Dacă ia doar de la PDL şi nu şi de la USL este o discriminare josnică. Dar nici aşa nu are cum să îi ia pentru că noi am folosit deja banii. Am plătit finalizarea izolaţiei termice la o şcoală, acoperirea unui bloc social şi alimentarea cu apă a unei străzi”, spune Vasile Labă, primarul din Bistriţa-Bârgăului.