Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat astazi ca nu are incredere in Traian Basescu, de la care se asteapta la multe lucruri rele, chiar si la o lovitura de stat.
Victor Ponta a criticat dur masurile pe care vrea sa le ia Guvernul Boc prin diminuarea salariilor si a pensiilor. "Ma opresc multe persoane pe strada si ma intreaba de ce nu facem nimic impotriva Guvernului Boc. Oamenii cred ca incepand cu anul viitor le vor creste la loc salariile si pensiile, insa nu stiu ce ii asteapta".
"Sper din tot sufletul ca motiunea sa treaca, desi sansele nu sunt foarte mari. Ca o gluma, in cazul in care am ajunge sa conducem tara, ne-am dori o alianta PSD cu PSD", a mai precizat presedintele PSD.
Ponta a mai tinut sa raspunda la acuzatiile lui Boc prin care acesta l-a numit "baron al pensiilor". "Nu sunt de acord intradevar cu taierea a 15 procente din pensiile aviatorilor de exemplu, dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu pensiile nesimtite. Trebuie sa judecam la rece lucrurile. Oricum romanii sunt foarte suparati pe acest Guvern si vor inlocuirea lui cu un altul mai competent", a conchis Ponta.