Un barbat, tatal unei minore de 17 ani, a sunat ieri la serviciul de urgenta 112 alertand politistii ca fata lui a fost violata. Insa, minciuna are picioare scurte... Politistii au inceput o ancheta si au stabilit ca nu a fost vorba de nici un viol.
A avut chef de glume si s-a gandit sa le faca tocmai cu politistii... Este povestea unui barbat din localitatea Mogoseni, care a pus ieri mana pe telefon si a apelat serviciul de urgenta 112. Acesta a povestit dispecerului ca fata lui in varsta de 17 ani a fost violata de catre un alt tanar, de 26 ani, pe o pasune.
Dupa ce a reclamat "violul", omul nu s-a lasat cu una cu doua si a anuntat si presa.
Politistii s-au deplasat in cel mai scut timp la fata locului pentru a stabili daca cele spuse de barbat sunt sau nu adevarate. In urma anchetei s-a stabilit ca totul a fost o minciuna si ca tanarul nici macar nu s-a atins de fata lui.
„Ieri, un apel catre serviciul de urgenta 112 anunta ca un viol a avut loc pe raza localitatii Mogoseni. Cel care a facut apelul anunta ca fiica lui a fost violata undeva pe o pasune. In urma anchetei s-a stabilit ca cele spuse de barbat nu au fost adevarate. Politistii fac cercetari in continuare”, a declarat pentru Bistriteanul.ro purtatorul de cuvant a Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud subinspector Antonela Gorgan.