Poliţia Română a alocat recent fonduri care au avut ca destinaţie îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a polițiștilor din mediul rural şi de primire a cetăţenilor. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au fost selectate două posturi de poliţie pentru modernizare.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud a selectat sediile posturilor de poliţie din comunele Şintereag şi Dumitra pentru a se începe procesul de modernizare şi reabilitare.
În perioada octombrie-noiembrie 2015, s-au efectuat şi finalizat astfel de lucrări care au constat în înlocuirea acoperișului, amenajări exterioare şi interioare, înlocuirea tâmplăriei de lemn cu tâmplărie P.V.C., racordarea la reţeaua de apă şi canalizare, precum şi amenajarea de grupuri sanitare în interiorul celor două imobile.
Lucrările de modernizare vor continua în anul 2016 şi la alte posturi de poliţie comunală din judeţul nostru, mai informează Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud.