Ieri poliţiştii din cadrul IPJ BN au oprit în trafic, pe raza localităţii Telciu, un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Bistriţa, despre care existau suspiciuni că ar transporta ţigarete de contrabandă.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au descoperit în habitaclul acestuia sume de bani, ţigarete, de provenienţă Ucraina, fără documente legale şi despre care existau indicii că ar fi fost introduse în România prin alte locuri decât cele supuse controlului vamal.
Ca urmare a cercetărilor şi verificărilor efectuate a rezultat faptul că ţigaretele ar fi fost achiziţionate de pe raza judeţului Maramureş.
Ulterior, poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bistriţa şi a localităţilor Salva, Mocod şi Livezile, la locuinţele unor persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 60 de ani, bănuite că în perioada decembrie 2014-iulie 2015 ar fi achiziţionat, deţinut şi comercializat ţigarete de contrabandă.
În urma percheziţiilor efectuate au fost depistate 6.620 de petarde, deţinute fără documente legale, 188 de litri de alcool, 166.648 de ţigarete provenite din contrabandă, precum şi suma de 14.500 de euro, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Faţă de bistriţeanul, de 39 de ani, o tânără, în vârstă de 26 de ani, din Bistriţa, un bărbat, de 31 de ani, din Livezile, precum şi faţă de un maramureşean, în vârstă de 38 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,Constituirea unui grup infracţional organizat”, ,,Contrabandă calificată” şi ,,Orice operaţiuni cu obiecte pirotehnice efectuate fără drept”, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
IPJ BN