"Poarta Lemnelor" ar putea fi reconstruita la Bistrita. Proiectul a intrat in finala conscursului Arhetipuri si exista mari sanse sa fie desemnat castigator. Daca "Poarta Lemnelor" va castiga locul I, monumentul va fi construit la Bistrita unde va putea fi admirat timp de 12 luni.
Concursul Arhetipuri a ajuns la cea de-a doua editie si a adunat arhitecti din 15 tari. In concurs au fost inscrise 122 de proiecte. “Poarta Lemnelor” proiectul cu care Bistrita a intrat in lupta pentru marele premiu de 15.000 de euro a ajuns in finala, alaturi de proiectele oraselor Bucuresti, Iasi si Cluj-Napoca. Concursul de arhitectura are ca obiect gasirea unei solutii prin care spatiul public care este nefolosit sau degradat sa fie folosit in mod corespunzator.
Astfel, proiectul castigator va fi realizat si expus in locatia in care a fost proiectat timp de 12 luni. Bugetul pentru realizarea acestuia nu trebuie insa sa fie mai mare de 100.000 de euro.
Juriul de la acest concurs spune despre proiectul “Poarta Lemnelor ca “a apreciat apelul la memoria locului prin reiterarea vechii Porta Lemnelor, pe care nu o transpune pur si simplu in spatiul real, ci o reinterpreteaza intr-o cheie contemporana. Astfel, pavilionul propus e un mijloc de reapropiere a orasului pentru proprii locuitori, prin cunoasterea istoriei acestuia in situ. Turnul-poarta rasturnat e un palimpsest de layere ale istoriei orasului, ce contine in sine nu doar informatia existentei vechii porti in sistemul de fortificatii medievale al orasului ci, chiar prin gestul simbolic al rasturnarii turnului, el rememoreaza si evenimentul demolarii acestuia in 1862, in plin proces de dezvoltare a orasului. Daca o refacere integrala a vechii porti ar fi o rememorare trunchiata a istoriei acestuia, acest gest e mai bogat si mai corect in mesajul transmis”.
“Poarta Lemnelor” a fost amplasata la intrarea in Cetatea Bistrita, dinspre Valea Bargaului, insa in 1862, odata cu dezvoltarea orasului a fost daramata.
“Poarta Lemnelor” a fost una dintre cele mai importante cai de acces in oras. Turnul acesteia masura, cu tot cu acoperis, 28 de metri.
Acesta ar putea fi reconstruita exact cum a fost originala daca proiectul inscris la concursul din acest an va castiga locul I. Municipalitatea are planurile originale ale portii dar si fotografii cu aceasta.
Finala concursului va avea loc in 2 septembrie iar in 3 va avea loc premierea castigatorilor.