"Le merg broaştele pe gât în fiecare zi", a spus Oltean ieri într-o conferinţă de presă. Democrat-liberalul spune că PNL-ul acceptă zilnic foarte multe lucruri care nu ar trebui să le spună ori să le facă cei din PSD.
"Vedeţi că în politică, întotdeauna se impun şi au câştig de cauză soluţiile imorale, din nefericire. În opinia mea, este într-adevăr o soluţie imorală când ai un partener de guvernare cum este Partidul Naţional Liberal cu care realizezi majoritatea serioasă în Parlament. Să vii şi să-l pui în faţa unui fapt împlinit, să creezi o structură politică aşa peste noapte, este categoric o lovitură brutală în ceafa PNL. USD s-a construit fără ca PNL să ştie, într-o secretomanie totală şi aşa a apărut, ca o reacţie de ultim moment la o posibilă plecare de la guvernare a liberalilor. De altfel, vă rog să observaţi sfidarea totală a PNL de către PSD. Când premierul îşi permite să spună “Cine e liberal în România?” când el e asociat cu PNL la guvernare înseamnă o bătaie de joc şi un afront fără precedent adus PNL. Dacă s-ar trezi Brătianu, ar crăpa pe loc", a declarat Oltean într-o conferinţă de presă.
Preşedintele democrat-liberalilor bistriţeni spune că de-a lungul anilor a ajuns să cunoască bine PSD şi pe membrii acestui partid şi este convins că social-democraţii nu pot guverna şi nu pot face alianţe decât dacă ei sunt şefii, conducătorii.
Despre PNL, Ioan Oltean a mai spus că "înghite, în fiecare zi, câte un broscoi râios din partea PSD, însă liberalii nu au puterea să-l dea afară"