Stelian Dolha anunţă că PNL va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta III dacă nu va respecta reducerea CAS-ului cu cinci procente. Liberalii dau termen până în 1 mai ca această cerere să fie respectată şi în caz contrar ameninţă cu o moţiune de cenzură.
"Am auzit nişte zvonuri pe surse cum că s-ar fi renunţat la propunerile legate de reducerea CAS-ului cu cinci procente şi neimpozitarea profitului reinvestit. Sunt lucruri pe care noi ni le-am asumat în campania electorală şi pe care vrem să le ducem mai departe. Dacă nu Partidul Naţional Liberal iniţiază moţiune de cenzură. E o datorie a noastră şi aşteptăm să vedem răspusul guvernanţilor", a declarat Stelian Dolha într-o conferinţă de presă.
Liberalii dau actualului Guvern termen până în 1 mai să rezolve cererile lor şi spun că dacă această dată nu va fi respectată vor depune moţiunea de cenzură.
Nu doar liberalii ameninţă cu moţiune actualul Guvern. O astfel de acţiune vor să facă şi cei de la PDL însă democrat-liberalii ar avea nevoie de ajutorul liberalilor pentru că nu au suficiente semnături.
"A fost o decizie în cadrul partidului de a nu semna moţiunea iniţiată de Partidul Democrat Liberal. Eu personal nu voi semna moţiunea iniţiată de ei", a mai spus Stelian Dolha.