In urma controlului efectuat de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca si ai Prefecturii Bistrita-Nasaud, sute de oameni care beneficiau de ajutor social au ramas fara bani. Inspectorii au decis suspendarea de la plata a circa 400 de dosare din cele 429 verificate pana acum.
In urma unei decizii luate de Guvernul Boc in ceea ce priveste legea 416/2001 vizand venitul minim garantat, Inspectoratul Teriotrial de Munca Bistrita-Nasaud si reprezentantii Prefecturii Bistrita-Nasaud au inceput efectuarea unui control la primariile de pe raza judetului, pentru a verifica modul in care au fost acordate ajutoarele sociale cetatenilor.
Astfel, s-au efectuat verificari in 23 de comune si au fost controlate 429 de dosare, insa, la majoritatea au fost depistate nereguli. Majoritatea problemelor gasite vizau atat lipsa unor acte la dosar, cat si lipsa unor semnaturi.
Cele mai grave nereguli au fost depistate in comunele Dumitra, Ilva Mare si Salva. La Dumitra, reprezentantii Institutiei Prefectului au decis suspendarea tuturor dosarelor (141). In Salva au fost suspendate de asemenea, 55 de dosare. In ceea ce priveste comuna Ilva Mare, aici, 81 de oameni au ramas fara aceste ajutoare.
In total, au fost suspendate 394 de dosare, astfel ca, 394 de oameni care primeau ajutorul social nu il vor mai primi de acum incolo.
La ora actuala, in judetul nostru exista in plata aproape 2.000 de dosare a persoanelor care beneficiaza de ajutor social de la stat.
Sorina Drecsan, purtatorul de cuvant al Prefecturii Bistrita-Nasaud, a declarat ca "pentru doua persoane venitul minim garantat este de 196 de lei, pentru trei persoane – 272, pentru patru persoane -339 de lei, iar pentru cinci persoane – 402 lei".