Cazul caporalului Constantin Teodor a mobilizat zeci de militari, colegi ai acestuia, care au donat sânge pentru a-l ajuta. Bărbatul este internat la Spitalul Militar din Cluj, unde a ajuns în stare gravă după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Constantin Teodor, de 24 de ani, a mers luni la Spitalul Judeţean unde a suferit o operaţie pentru extirparea unor hemoroizi. Din păcate starea de sănătate a acestuia nu a evoluat aşa cum trebuia şi bărbatul s-a simţit tot mai rău, ajungând într-un final, în stare foarte gravă la Spitalul Militar din Cluj.
Medicii clujeni au stabilit că militarul a făcut pancreatită acută şi astfel au început lupta pentru a-i salva viaţa caporalului bistriţean.
Constantin Teodor are nevoie de transfuzii cu sânge, grupa A2, iar familia şi apropiaţii au făcut apel către toţi cei care pot să facă donaţii.
Colegii militarului s-au mobilizat şi s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a-l ajuta pe Constantin Teodor să lupte pentru viaţa sa.
"Din câte ştiu eu, de luni, 18 martie, şi până astăzi peste 50 de militari au donat sânge pentru a-şi ajuta colegul", a declarat pentru Bistriţeanul.ro ofiţerul responsabil cu informarea şi relaţii publice din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată, loc.col. Florin Apăfăian.
Nu doar militarii au sărit în ajutorul caporalului Constantin Teodor. Şi pompierii bistriţeni s-au mobilizat şi s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Bistriţa pentru a dona sânge. Astăzi şapte militari din cadrul Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au donat sânge pentru a-l ajuta pe Constantin Teodor.