Peste 3.300 de elevi din intreg judetul au completat in perioada 17-24 iunie fisele de inscriere pentru a intra la liceu. Astazi se vor introduce toate informatiile in baza de date, urmand ca elevii sa fie repartizati computerizat la licee, in data de 2 iulie, respectiv 12 iulie.
Ieri s-a incheiat perioada in care elevii care au terminat clasa a VIII-a au putut sa completeze fisele de inscriere pentru a intra la liceu.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Mihaela Hiticas, “peste 3.300 de elevi din judet si-au completat fisele in vederea repartizarii computerizate la liceu. La cele 29 de licee si grupuri scolare din judet sunt disponibile, pentru anul scolar 2010-2011, 3.630 de locuri, repartizate in 121 de clase. Aceste cifre ne-au fost solicitate de directorii de licee, care au in vedere faptul ca exista elevi care vin la noi si din alte judete. Probabil ca se vor ocupa toate aceste locuri, mai ales ca sunt si elevi care au terminat clasa a VIII-a in anii trecuti si nu s-au inscris inca la liceu”.
Repartizarea elevilor la liceu se va face computerizat in doar doua etape, prima urmand sa aiba loc pe 2 iulie si a doua pe 12 iulie.
In luna septembrie va avea loc o ultima repartizare a absolventilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizati in etapele precedente.