Consilierii municipali au adoptat în ședința de astăzi un proiect privind aprobarea schemei de ajutor de minimis în vederea scutirii de la plata obligațiilor fiscale a unor firme din Bistrița. De acest proiect ar beneficia peste 2000 de operatori economici.
Studiul de impact realizat de municipalitate arată că promovarea acestui act normativ este determinată de necesitatea stimulării creșterii încasărilor de taxe, impozite, chirii și redevențe datorate de către persoanele juridice bugetului local al municipiului Bistrița anul viitor.
Conform legii, la cererea justificată a contribuabililor, organul fiscal poate acorda pentru obligaţiile bugetare restante, atât înaintea începerii executării silite cât şi în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată. Pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează autorităţile administraţiei publice locale se pot acorda înlesniri la plată (eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local; amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local; eşalonări la plata dobânzilor şi/sau penalităţilor etc.).
Astfel, de decizia luată astăzi de aleșii locali vor beneficia peste 2000 de agenți economici.
Asemenea decizii au fost luate și anii trecuți însă numărul beneficiarilor a fost mult mai mic: în 2010 au fost înregistrate 242 de cereri pentru scutirea la plată a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale și 97 cereri aferente chiriilor şi redevenţelor.
„Prin punerea în executare a H.C.L. nr. 209/2011, urmare a cererilor contribuabililor, persoane juridice, depuse la „Direcţia Venituri” s-a încasat suma de 989.056 lei, scutindu-se la plată suma de 418.882 lei reprezentând majorări si penalităţi de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale şi respectiv, a cererilor depuse la „Direcţia Patrimoniu” s-a încasat suma de 310.338 lei scutindu-se la plată suma de 192.763 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente chiriilor, redevenţelor și a cererilor depuse de Serviciul public municipal „Direcția de Administrare a piețelor din municipiul Bistrița”, s-a încasat suma de 45.495 lei, scutindu-se suma de 8726 lei reprezentând penalitățile de întârziere aferente chiriilor” se precizează în expunerea de motive a municipalității.
Conform datelor deținute de municipalitate, la 01.11.2013 există debite restante în sumă de 4.451.432 lei la care se adaugă majorările şi penalităţile de întârziere în sumă de 2.740.520 lei în cazul impozitelor şi taxelor locale, şi respectiv debite restante în sumă de 469.298 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 467.531 lei în cazul taxelor și chiriilor.
„În aceste cazuri s-a constatat faptul că nu s-au plătit la termen impozitele şi taxele locale, atât cele aferente anului 2013 cât şi cele mai vechi, din anii precedenţi, pentru care s-au calculat majorări de întârziere a căror cuantum depăşeşte uneori mărimea debitului, datorită situaţiilor economico-financiare negative (cu pierderi) a societăţilor comerciale în domeniul construcţiilor sau cel industrial, majoritatea debitorilor exprimându-şi disponibilitatea de a achita debitele curente şi pe cele vechi, în cazul în care li se aprobă scutirea la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere” susține municipalitatea.
„Numărul estimat de beneficiari este de 2.019 operatori economici, din care: 1.882 persoane juridice, plătitori de impozite și taxe locale și 137 persoane juridice plătitori de chirii și redevențe. Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis, care va fi acordat pe întreaga durată de aplicare a acestui act normativ este de 3.299.051 lei. Aplicarea proiectului de act normativ are ca urmare evitarea intrării în stare de insolvență a agenților economici, și ca atare menținerea locurilor de muncă” se mai arată în studiul de impact realizat pentru acest proiect.