Duminică, 20 aprilie a.c., jandarmii bistriţeni au fost anunţaţi prin intermediul 112, despre faptul că pe Lacul Colibiţa mai multe persoane braconează cu o plasă monofilament.
Patrula de Jandarmerie sosită la faţa locului a identificat trei persoane (Gheorghe M. de 51 de ani, Constantin D. de 45 de ani şi Damian C. de 54 de ani, toţi din Botoşani) care în timp ce efectuau o plimbare pe lac au folosit o plasă monofilament pentru a pescui.
Jandarmii sosiţi la faţa locului au constatat fapta, au ridicat bunurile în vederea predării organelor de urmărire penală iar cercetările urmează a fi continuate de către lucrătorii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Prundu-Bârgăului, conform prevederilor legale în vigoare.
Plasa folosită era din material plastic cu fir textil împletit cu 50 de flotoare de culoare albă cu o distanţă de 1,5-2,0 metri între acestea.
Conform art. 64, lit m “utilizarea uneltelor de plasă monofilament…constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 la 10.000 de lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gelu Voievod” Bistriţa Năsăud
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul