Personalul nedidactic din învățământul bistrițean este nemulțumit de salariile foarte mici cu care este remunerat. O femeie de serviciu, cu o vechime de 20 de ani în câmpul muncii, câștigă doar câteva sute de lei pe o lună.
Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa-Năsăud, Emil Mocian, spune că personalul nedidactic, care lucrează în unitățile de învățământ din județ, se plânge de faptul că salariile primite de la stat sunt foarte mici, de doar câteva sute de lei, bani care nu le ajung pentru a-și duce traiul.
De asemenea, oamenii sunt nemulțumiți de faptul că de multe ori trebuie să facă ore suplimentare, dar acestea nu le sunt plătite, iar uneori conducerea școlilor se poartă urât cu ei.
Emil Mocian a declarat că urmează să aibă mai multe întâlniri cu aceste persoane pentru a vedea exact cu ce probleme se confruntă și ce se poate face pentru a-i ajuta.
Liderul UJSLI BN a mai precizat că și pentru personalul nedidactic a fost deschis un proces pentru ca și această categorie să primească cel de-al 13-lea salariu, la fel ca și dascălii. În județ există peste 600 de persoane angajate ca personal nedidactic.