În cursul zilei de ieri, mai mulţi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat percheziţii în casele a trei persoane din Leşu unde au dat peste zeci de mii de ţigări fără documente de provenienţă legale.
Făcute sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, cercetările sunt cuprinse într-un dosar mai vechi. Aproape 30.000 de ţigarete au fost găsite în casele celor trei suspecţi din Leşu. Poliţiştii bănuiesc că ţigările au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele supuse controlului vamal, iar valoarea lor de piaţă este estimată la aproximativ 21.570 de lei.
Cei trei au vârste curpinse între 32 şi 52 de ani, iar în urma percheziţiilor o femeie de 43 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează a fi predată în faţa Parchetului pentru dispunerea unei măsuri preventive.
"În fapt, cei trei suspecţi sunt bănuiţi că în cursul anului 2015 ar fi achiziţionat, deţinut şi comercializat ţigarete de contrabandă, supuse marcării, în afara antrepozitului fiscal, fără documente legale de provenienţă." - se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Virginia Roşca.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
foto arhivă