Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au efectuat ieri mai multe percheziţii domiciliare. Cinci persoane cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost reţinute după în urma cu trei ani erau să curme viaţa unui bărbat.
Se întâmpla în urmă cu trei ani când locuinţa unui bărbat de 33 de ani din Nuşeni a fost devastată de cinci persoane, o parte din aceeaşi localitate şi o parte din cartierul Viişoara. Acolo, cei cinci au fost la un pas de a produce o tragedie. Au tăbărât peste bărbat şi l-au bătut până nu s-a mai mişcat, iar la final, nefiind probabil mulţumiţi de bătaia care i-au aplicat-o, l-au lovit cu tăişul unei securi în cap. În urma loviturilor, bărbatul a avut nevoie de mai bine de două luni de spitalizare, fiindu-i pusă viaţa în pericol. Tot atunci, în aceleaşi circumstanţe, o fetiţă de doi ani (fiica bărbatului de 33 de ani) a fost lovită de aceeaşi indivizi cu aceeaşi secure, în zona feţei. La urma ei, fetiţa a stat internată în spital mai bine de două luni din cauza rănii suferite.
Aşadar, după trei ani de cercetări au urmat percheziţii la casele celor cinci bănuiţi că au produs fapta. Ieri, în urma percheziţiilor la domicilile acestora au fost găsite 140 de ţigarete provenite din contrabandă şi 22 de cartuşe cu glonţ, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
"Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus măsura reţinerii acestora pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, tentativă la omor calificat şi violare de domiciliu, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă." - se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvând al IPJ BN , insp. Virginia Roşca
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I