Echipa de evaluare a proiectelor din cadrul Autoritatii de Management Bucuresti, departamentul Dezvoltare Rurala a decis prelungirea perioadei de evaluare si programarea persoanelor pe numere si intervale de timp. Asta dupa ce doi fermieri au lesinat ieri in timp ce se aflau la coada.
Sutele de oameni din judet care au venit ieri si azi de dimineata la Bistrita pentru a-si depune proiectele de Dezvoltare Rurala spre evaluare au dat de lucru la cele trei comisii.
Din cauza inghesuielii de ieri si a numarului mare de persoane prezente, doi fermieri care au stat la coada au lesinat.
Chiar daca programul de evaluare se incheia la ora 14.00, comisiile au mai stat ore bune dupa program pentru a reusi cat de cat sa faca fata numarului mare de solicitari, fiind prelaute peste 1200 de dosare.
Astazi de dimineata, sute de fermieri s-au prezentat, cu o ora inainte de inceperea programului, si s-au asezat la rand pentru a intra cu proiectul la evaluat.
“Au fost foarte multi fermieri ieri. Doua persoane au lesinat, iar azi de dimineata au fost prezente iarasi peste 100 de persoane. Fiind foarte multe proiecte am dat numere oamenilor si i-am programat pe ore ca sa nu fie iarasi inghesuiala. I-am programat pe azi, joi si vineri, maine fiind zi libera. E foarte mult de lucru, mai sunt trei comisii, sase persoane care verifica si apoi eu fac evaluarea finala. Sunt multi doritori de aceea nu am avut ce face decat sa-i reprogramam pentru a evita cele intamplate ieri” a spus pentru Bistriteanul.ro, Iacob Pop.