110 familii trebuiau să se mute înainte de Crăciun în casă nouă. Aceştia urmau să primească apartamente în cinci blocuri de locuinţe sociale. Cheile apartamentelor nu au ajuns la noii proprietari pentru că lucrările nu au fost finalizate. Motivul? Banii de la Guvern au ajuns cu întârziere în conturile firmei care face lucrările.
În prezent se apropie de finalizare construcţia a cinci blocuri de locuinţe sociale în care au fost amenajate 110 apartamente şi garsoniere. Autorităţile locale au făcut deja o listă cu cei care vor primi o astfel de locuinţă. Cele 110 locuinţe sociale nu au fost date însă în folosinţă, chiar dacă municipalitatea spera să predea cheile înainte de Crăciun.
„Au fost ceva probleme legate de plăţi. Banii de la bugetul de stat au întârziat. Constructorul nu a finalizat lucrările până când nu a primit toţi banii pe care trebuia să îi încaseze. Problema s-a rezolvat acum şi sperăm că lucrările vor fi încheiate în scurt timp”, a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Până în prezent Primăria Bistriţa a dat cheile de la 180 de locuinţe sociale în cartierele Subcetate şi Viişoara.