Cum zilele de 2 şi 3 mai vor fi libere anul acesta, bugetarii vor trebui să le recupereze. Conducerea Primăriei Bistrița, a Consiliului Județean și a Prefecturii a decis să prelungească programul de lucru al angajaților în această perioadă, pentru a nu fi nevoiți să vină sâmbăta la muncă.
Guvernul a hotărât ca zilele de 2 și 3 mai să fie libere, asta pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Paşte, ce pică anul acesta în 5 mai. Bugetarii au două opţiuni: fie să le recupereze sâmbăta, pe 13 aprilie şi 20 aprilie, fie să stea mai multe ore peste program până în data de 30 aprilie 2013.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, spune că "avem deja program prelungit în zilele de vineri, cu câte două ore și jumătate. Asta nu înseamnă că neapărat și programul cu publicul este prelungit, vorbim aici de timpul de lucru al angajaților primăriei".
De asemenea, conducerea Prefecturii a decis ca începând cu data de 1 aprilie, să se muncească până la ora 17.30, de luni până joi (programul obișnuit este până la ora 16.30).
La Consiliul Județean, s-a hotărât să se lucreze în plus în "patru zile de vineri, până la 16.30, de obicei programul fiind până la 13.30, iar în perioada 8-12 aprilie se va munci până la 16.30, programul obișnuit fiind până la ora 16.00", potrivit lui Bogdan Ivan, purtătorul de cuvânt al instituției.