Anul Nou n-a început cu vești bune pentru foștii șefi ai Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud. Ovidiu Mureșan, Robert Hasnaș și Leon Cloșcă vor rămâne după gratii cel puțin până în 23 ianuarie.
Judecătorii Curții de Apel Cluj au respins zilele trecute recursul înaintat de cei trei foști șefi ai poliției Bistriței care contestau decizia luată de Tribunalul Cluj prin care s-a menținut pentru încă 30 de zile starea de arest preventiv.
Curtea de Apel Cluj a menținut decizia luată de Tribunalul Cluj și a stabilit că Ioan Ovidiu Mureșan, Roberto Emil Hasnaș și Leon Anton Cloșca vor rămâne în arest "pe o durată de 30 de zile începând cu data de 25 decembrie 2014 și până la data de 23 ianuarie 2015, inclusiv”.
Judecătorii au admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA Serviciul Teritorial Cluj, cei trei fiind acuzați de abuz în serviciu și corupție și de numeroase infracțiuni săvârșite în perioada iunie - noiembrie 2014.
Din informațiile noastre, DNA continuă cercetările și ar fi extins dosarul de cercetare și asupra altor persoane din IPJ, nefiind excluse în aceste condiții să mai „cadă și alte capete” din eșalonul doi al IPJ.