Pensionarii bistriteni au inceput sa depuna cereri la Casa Judeteana de Pensii Bistrita-Nasaud pentru a le fi eliberate bilete de tratament in statiunile din tara. Fata de aceeasi perioada a anului trecut numarul cererilor inregistrate este insa cu o treime mai mic.
La Casa Judeteana de Pensii Bistrita-Nasaud s-au inregistrat de la inceputul anului aproximativ 100 de solicitari pentru bilete de tratament.
Conform directorului executiv al CJP BN, Teodor Chiciudean, in aceeasi perioada a anului trecut s-au depus aproximativ 300 de cereri pentru biletele de tratament. Cei mai multi au solicitat bilete pentru statiunea 1 Mai, Caciulata, Covasna, Sovata sau Vatra Dornei.
Putini pensionari din judet au ales in 2011 sa se odihneasca sau sa se trateze la statiunea din Sangeorz-Bai, chiar daca este situata la o distanta de doar 50 de kilometri fata de Bistrita. Majoritatea celor care au optat pentru aceasta locatie au fost din alte zone ale tarii.