Bistriţenii care locuiesc pe Valea Ghinzii sunt nemulţumiţi că pe strada lor nu a fost introdusă canalizarea. Unii locatari spun că, în special vara, trebuie să suporte mirosurile insuportabile de la vecinii lor care nu respectă normele de mediu în ceea ce priveşte fosele septice. Poliţiştii locali au fost prezenţi în zonă şi au făcut cercetări.
Toate casele care sunt pe Valea Ghinzii nu au introdus sistem de apă şi canalizare şi au amenajate fose septice. Unii dintre localnici, se pare, că nu respectă toate normele de mediu legate de aceste fose septice, iar astfel se degajă mirosuri insuportabile.
O femeie care locuieşte în zonă a făcut o sesizare pe site-ul domnuleprimar.ro prin care spune că „aş vrea să atrag atenţia asupra focarului de infecţie din zona străzii Valea Ghinzii (spre Poligon), unde fosele septice a multor case nu respectă normele de mediu, degajând mirosuri neplăcute şi punând în pericol sănătatea locatarilor din zonă, situaţia agravându-se pe perioada verii când căldura creşte. Când estimaţi că veţi rezolva problema prin introducerea canalizării, sau prin controale la locuinţele din zonă? Mi se pare inacceptabil să ne confruntăm cu astfel de probleme în secolul 21 şi să dăm prioritate altor proiecte, cum ar fi parc de distracţii şi centură!!!”.
În urma sesizării, poliţiştii locali au făcut în zonă o serie de verificări. “Am fost pe Valea Ghinzii şi am făcut control la toate casele din acea zonă. Am dat termene proprietarilor de la care se degajă mirosuri neplăcute de la fosele septice şi intre în legalitate. În cazul în care nu vor să o facă vor fi şi amendaţi”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro, şeful serviciului Poliţiei Locale Bistriţa, Ovidiu Gabrian.
În ceea ce priveşte introducerea reţelei de apă şi canalizare, primarul oraşului, Teodor Ovidiu Creţu, scrie pe site-ul domnule primar.ro că „în ceea ce priveşte extinderea reţelei de apă – canal vă rog să vă adresaţi SC Aquabis SA, societatea care administrează aceste reţele pe raza municipiului Bistriţa”.