Cu ceva timp în urmă, al meu soț mi-a achiziționat o sticlă cu apă de trandafiri. Mare amatoare de bucătărie libaneză, ori de câte ori aveam ocazia savuram desertul specific cu acest ingredient. Am tot întors eu sticla  pe toate părțile câteva săptămâni, am căutat și rețete, dar nu am găsit nimic să-mi  satisfacă setea de senzațional. Așa că am trecut la experimente.

Blatul: Aici nu m-am aventurat, mergând pe varianta oarecum clasică. Am măcinat o cană de caju, după care am amestecat făina obținută cu 2 linguri miere, 2 linguri pudră de roșcove (zisă și karob), un vârf cuțit sare de mare, 3 linguri ulei de cocos și un pumn de cireșe uscate. Am turnat compoziția în forma de tort și am „instalat-o” în frigider. Am evitat să adaug vreo aromă pentru că mi-am spus că o să-mi fac de cap la cremă. Ceea ce s-a și întâmplat:

Crema 1: Ca să fie aventură de la început, am înlocuit clasicul caju înmuiat cu fistic. Vroiam ceva verde. Așa că am înmuiat două căni de fistic după ce soțul meu iubit l-a curățat (nu-i treabă ușoară), tot el ocupându-se și cu înlăturarea pieliței. Fisticul, sub coaja lemnoasă mai are o coajă destul de groasă, care, dacă nu ar fi fost îndepărtată, m-ar fi făcut să-mi pierd considerația pentru acest ingredient. L-am pasat în blender până a devenit cremă și am început să adaug apă de tradafiri. Cum nu prea știam ce presupune, am tot pus (vreo 60ml). Surpriză! Compoziția era foarte moale, iar culoarea verde pe care doream s-o obțin s-a cam dus. Și am trecut la improvizații. Culoarea am rezolvat-o cu o linguriță de pudră de orz, iar la consistență am „lucrat” cu ulei de cocos și o linguriță de pudră de agar-agar( gelatină naturală), fiartă în 50 ml apă. Apoi m-am rugat la Doamne-Doamne să se întărească crema, să nu mă fac de râs în fața degustătorilor (nu că ar fi fost vreo noutate). Acum estimez că rețeta ar presupune cca. 50 ml de apă de trandafiri. La pudra de orz nu renunțați pentru că nu-i schimbă gustul, iar culoarea e foarte frumoasă.

Crema 2: Pentru că am inserat cuvântul „festiv” nu puteam să mă rezum la un singur strat de cremă. Cum deja eram presată de timp, am optat din nou pentru „clasic”. Adică o cană de caju înmuiat, pasat în blender, o lingură pudră de roșcove, o lingură miere, 2 linguri ulei de cocos (să fiu sigură).

Între straturi am presărat și câteva cireșe uscate, fiind  în armonie perfectă cu esența de trandafiri. Tortul, după cum se vede, l-am ornat cu un trandafir din grădină, comestibil și el. A scăpat însă nemâncat (el, tradafirul), pentru că improvizația mea s-a dovedit a fi pe gustul tuturor.  Ei, să nu credeți că am uitat de ingredientul minune: MUUULTĂ IUBIRE.

Dragii mei, gătiți cu zâmbetul pe buze, veselie în suflet și gânduri bune.

Cu drag,

LINA

P.S. De astazi deschid și o condică de sugestii și reclamații la adresa lina@bistriteanul.ro.  Sau pur și simplu, putem a face conversație. Accept și laude ;)