Momente emoționante astă-seară, pe scena Sinagogii unde creativitatea și veselia copiilor au explodat într-un spectacol caritabil extraordinar organizat de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița-Năsăud și Palatul Copiilor din Bistrița. Copiii au dansat, au cântat și au jucat teatru ca să strângă bani pentru copiii nevoiași.
„Așa cum bine spuneau Sfinții Părinți, cu ajutorul copiilor putem atinge cerul. Cu palmele copiilor am atins cerul în această seară încărcată de o emoție sfântă, în care cerurile au coborât peste noi toți...” a remarcat părintele Tudor Mudure, coordonatorul unui concert caritabil desfășurat astă-seară pe scena Sinagogii.
Sala de spectacole a fost arhiplină de părinți și bunici, frați sau prieteni care au venit să-i admire pe actorii principali ai evenimentului: elevii care frecventează clubul de teatru la Palatul Copiilor au interpretat piesa de teatru ”Ivan Turbincă” de Ion Creangă (interpretare premiată cu locul I la Concursul Național de Teatru pentru elevi ”Alter Ego” Turda), trupa fiind coordonată de profesoara Antonia Orban, cea care a și avut inițiativa acestui spectacol, de altfel.
Dansurile au adus pe scena Sinagogii o explozie de energie și culoare iar costumele copiilor ca și grația lor înnăscută au smuls ropote de aplauze și un nesfârșit șir de fotografii executate cu mobilele sau tabletele.
Coordonatorul momentelor de dans a fost profesoara Zina Morar iar după ce dansul și-a spus cuvântul, pe scenă au urcat Florin Vlad (vioară) și Cristian Lepădatu (pian) – aplaudați și ei la scenă deschisă.
Evenimentul s-a încheiat cu evoluția corului de elevi de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița și Ansamblul de muzică tradițională „Doruri bistrițene”, coordonați de profesoara Cristina Bălan care au susținut un mini-recital de colinde tradiționale românești.
Concertul „Copii pentru copii” a fost organizat de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Bistrița-Năsăud și Palatul Copiilor Bistrița iar fondurile adunate în cadrul acestui eveniment (unde intrarea a fost pe bază de donație) vor fi oferite unor copii cu o situație precară.
„Se apropie Crăciunul dar această sărbătoare este umbrită de lipsuri și de dor pentru unii dintre noi... Pentru a readuce zâmbetele pe fețele unor copii aflați în acestă situație, am pregătit un eveniment cu scop caritabil. Un colind străbun reflectă cu exactitate semnificația evenimentului pe care dorim să-l desfășurăm: „pe podele de nuiele, duc copiii-n palme stele” – a motivat preotul Tudor Mudure evenimentul.