Accidentul s-a petrecut aseară, la intrare în Dej, BMW-ul în care se aflau tinerii oprindu-se într-un stâlp, după ce a distrus ghereta portarului, la mică distanță față de pompa de benzină. Întreaga scenă a fost suprinsă de cemerele de supraveghere ale PECO-ului. Cei patru bistrițeni au ajuns la spital.
"Un accident de circulație a avut loc miercuri seara pe strada Bistriței din Dej.Un autoturism BMW în care se aflau patru tineri din Ciceu Giurgesti, a părăsit șoseaua în dreptul unei benzinării și s-a oprit într-un stâlp de electricitate" scrie http://www.dejeanul.ro/content/accident-la-intrarea-intr-o-benzinarie-din-dej-camere-de-supraveghere/.
La locul accidentului a ajuns o autospecială de descarcerare a pompierilor din Dej, o ambulanță și mai multe echipaje de poliție.
"Cei patru tineri din autoturism, toți cu vârste între 22 și 24 de ani au fost transportați la Spitalul Municipal din Dej. Trei dintre aceștia vor rămâne internați la Dej, iar unul va fi transferat la Cluj Napoca. Conform ag. pr. Rareș Buliga, de la Poliția Rutieră Dej, șoferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan, și principala cauză a accidentului este neadaptarea vitezei la condițiile de drum" mai scrie dejeanul.ro
În accident a fost distrusă și ghereta portarului, chiar cu o oră înainte ca acesta să intre de servici.
Mai multe fotografii și imagini video găsiți AICI