Pompierii au intervenit în această după-masă pentru stingerea unui incendiu pe strada Lempeș din municipiu. Flăcările au mistuit patru stupi, în care se aflau albine. Din fericire, focul a fost stins în scurt timp.
Pompierii din cadrul ISU Bistrița au fost chemați astăzi pe strada Lempeș, unde niște stupi au luat foc. Proprietarul a sunat de urgență la 112, temându-se că flăcările ar putea ajunge și la imobilul în care locuiește.
Din fericire, pompierii au reușit să stingă în doar câteva minute flăcările.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, cpt. Adrian Călin, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că "incendiul a fost lichidat în scurt timp. Au fost distruși patru stupi, populați, precum și o porțiune de miriște aflată lângă aceștia."
Deocamdată nu se cunoaște cauza exactă a producerii incendiului, urmând ca aceasta să fie stabilită de către pompieri.
FOTO ARHIVĂ