Sătenii din Dumitra s-au trezit cu puțin înainte de ora 6.00, panicați, după ce o casă a fost afectată de un puternic incendiu. Patru familii au rămas fără acoperiș deasupra capului, în doar câteva minute, după ce focul s-a extins și a afectat încă trei locuințe.
Locatarii imobilului din care a pornit focul spun că flăcările ar fi cauzate de un scurt circuit făcut de instalația electrică și că membri celor trei familii care locuiau aici s-au trezit panicați în momentul în care au început să bubuie materialele depozite în pod și care urmau să fie folosite pentru izolarea casei.
Flăcările s-au extins rapid și la o locuință aflată în spatele casei și apoi, la acoperișul unui alte case aflată foarte aproape de prima.
Din cauza căldurii excesive și jaluzelele casei aflate peste drum au luat foc, proprietara acesteia, o bătrânică, având nevoie de ajutorul paramedicilor după ce a suferit un atac de panică.
O altă bătrânică care avea casa pe aceeași stradă cu casele afectate de incendiu a leșinat în momentul în care a văzut flăcările având și ea nevoie de ajutorul paramedicilor. Și o femeie care locuia în prima casă cuprinsă de flăcări a fost ținută sub supraveghere medicală însă niciuna dintre acestea nu a vrut să fie transportate la spital.
Primii care au ajuns la locul incendiului au fost pompierii din Năsăud, care au intervenit cu două autospeciale, în sprijinul lor ajungând și autospeciala de 40 de tone de la Bistrița, satul având serioase probleme cu apa.
Focul a fost localizat și stins în doar câteva minute, fără a se mai extinde și la alte imobile. Cu toate acestea, una dintre case a ars în totalitate, o alta a rămas fără acoperiș pompierii reușind să salveze celelate două case.
Sătenii dau vina pe conducerea primăriei pentru că nu au apă la robinete. "Cei care s-au racordat la rețeaua de la Bistrița au apă, noi, cei care ne-au racordat la rețeaua de la Dumitra, nu avem. Nu am avut nicio cană de apă la robinet să aruncăm peste foc. Primăria oprește apa din sat și o dă la unul care are fermă de animale. Nu se poate așa ceva! Noi nu avem nici un pic de apă dar o plătim" susțin revoltați oamenii.