Patru bistrițeni, printre care și o femeie, au fost prinși de polițiști și puși după gratii. Cu diferite capete de acuzare, aceștia își vor petrece o perioadă bună în penitenciar.
La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au identificat o femeie, de 51 de ani, din Bistriţa, împotriva căreia Judecătoria Bistrița a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Femeia în cauză a fost condamnată la un an și două luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la înșelăciune, fiind încarcerată în Penitenciarul Cluj.
***
La aceeaşi dată, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Beclean, împotriva unui bărbat, de 53 de ani, din localitatea Sîngeorzu Nou, fiind condamnat la un an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.
***
La data de 18 ianuarie a.c., în cadrul unor acţiuni preventive, desfăşurate pe raza de competenţă, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bîrgăului au identificat un bărbat, de 25 de ani, din Bistrița Bîrgăului, împotriva căruia Judecătoria Bistrița a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală .
Cel în cauză a fost depus în Penitenciarul Bistrița .
***
La aceeaşi dată, poliţiştii năsăudeni au depistat, pe raza oraşului Năsăud, un tânăr, de 26 de ani, din localitate, împotriva căruia Judecătoria Năsăud a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.
IPJ BN